În ultima perioadă, în comuna Poienile de Sub Munte a fost înregistrat un consum de apă nejustificat de mare, care afectează buna funcționare a sistemului de alimentare cu apă și poate conduce la dificultăți în asigurarea acestui serviciu public esențial.
”Menționăm că la nivelul administrației locale, se întreprind demersuri pentru aplicarea măsurilor necesare remedierii problemelor apărute în rețeaua de alimentare cu apă, astfel încât furnizarea să se realizeze în condiții normale pentru toți utilizatorii.
Menționăm că risipa de apă este cauzată de faptul că unii cetățeni lasă robineții deschiși pe perioade îndelungate, inclusiv pe timpul nopții, generând un consum nejustificat. În acest context facem un apel către toți cetățenii la responsabilitate, înțelegere și utilizarea rațională a apei, evitând consumul excesiv, nejustificat sau risipa.
Totodată, vă informăm că utilizarea apei în mod abuziv sau nefiresc va fi verificată, iar persoanele care nu respectă normele legale privind consumul de apă vor fi sancționate, conform prevederilor legale în vigoare. Apa reprezintă o resursă vitală pentru comunitatea noastră, iar gestionarea ei responsabilă este o obligație comună”, menționează Primăria Poienile de Sub Munte.


