Continuă seria atelierelor Step by Step pentru cadrele didactice din Maramureș

2 minute de citit
- Publicitate -

Seria atelierelor de formare profesională dedicate cadrelor didactice din învățământul primar maramureșean a continuat cu atelierul „CREEAZĂ, JOACĂ-TE, REUȘEȘTE – PAS CU PAS”, dedicat alternativei educaționale Step by Step. Acest eveniment face parte din proiectul ”360˚ Literation Hub” inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.

”La acest atelier participanții au avut oportunitatea de a explora și de a clarifica aspecte esențiale ale acestei alternative:

– specificul Step by Step, cu un accent deosebit pe învățarea centrată pe elev și nevoile individuale ale acestuia;
– elaborarea unui proiect didactic structurat și riguros adaptat cerințelor și viziunii acestei alternative;
– organizarea eficientă a centrelor de activitate, prin care spațiul de învățare este transformat într-un veritabil mediu de explorare și descoperire;
– crearea și utilizarea „Mesajului zilei”, o activitate practică fundamentală pentru stabilirea rutinei și consolidarea coeziunii grupului de elevi.

Evenimentul s-a bucurat, și de această dată, de un parteneriat academic valoros, prin participarea doamnei prof. dr. Alina Nechita de la UTCN – Centrul Universitar Nord Baia Mare (PIPP), alături de un grup de studente dedicate, consolidând astfel legătura esențială dintre pregătirea teoretică și realitatea practicii pedagogice.

Mulțumiri speciale se îndreaptă către facilitatoarele atelierului, prof. Vanda Selek și prof. Oana Farcaș, care au oferit un mentorat de înaltă calitate. Doamnele învățătoare au reușit să transmită viziunea Step by Step, oferind participanților instrumente concrete pentru a transforma actul de predare într-o experiență creativă și motivantă pentru elevi”, precizează Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut