Taina Sfântului Maslu săvârșită de un sobor de preoți la Spitalul Județean Baia Mare

2 minute de citit
- Publicitate -

Cu binecuvântarea și din încredințarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, sâmbătă, 13 decembrie 2025, de la ora 10:30, în incinta Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Municipiul Baia Mare, a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu de un sobor de preoți sub protia Preacuviosului Părinte Arhimandrit Casian Filip, vicar administrativ și Delegat Eparhial.

”Slujirea liturgică duhovnicească din Postul Nașterii Domnului este parte a Proiectului Eparhial „Taina Sfântului Maslu – Taina Vindecării”, implementat de către Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului începând cu anul 2024 – „Anul omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor” şi „Anul comemorativ al tuturor sfinţilor tămăduitori fără de arginţi”, care își propune săvârșirea Sfântului Maslu în toate spitalele din cuprinsul județelor Maramureș și Satu Mare”.
La acest eveniment duhovnicesc a fost prezent domnul Dr. Lucian Bogdan-Mihail, director medical, medici, asistenți, personal auxiliar, aparținători ai bolnavilor din spital, dar și alți credincioși care au dorit să fie prezenți.

Corul de copii a grupelor de cercetași Temerari „Sfântul Gheorhe” și Temerari „Sfântul Mina” din Cercetașii Maramureșului coordonați de Pr. Cătălin-Ciprian David, Pr. Florin Florea și Dologa Ștefan, acompaniați de domnul Eugen Marchiș au interpretat câteva colinde tradiționale, aducând în sufletele celor prezenți vestirea binecuvântată a Nașterii Domnului. În încheiere, părintele Ovidiu Bontoș a mulțumit tuturor celor prezenți și care au fost implicați în buna desfășurare a slujbei.

După săvârșirea Sfântului Maslu, fiecare dintre preoții slujitori au mers pe secțiile spitalului însoțiți de un angajat al secției pentru a unge cu untdelemn sfințit bolnavii care se află pe paturile de suferință”, a declarat Pr. Adrian Dobreanu – Sectorul Cultural și Comunicații Media/ Director Comunicații Media-Online.

Foto: Tudor Mesaroș

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut