Vineri, 30 iunie 2023, Penitenciarul Baia Mare organizează „Ziua Porților Deschise”.
Scopul acestei acțiuni este de a prezenta penitenciarul și activitățile desfășurate zilnic de către personalul unității, precum și activitățile şi programele în care sunt implicate persoanele private de libertate, în vederea pregătirii pentru reintegrarea în societate, dar şi rolul pe care îl are instituția în plan social.
Pentru eficientizarea activității, accesul persoanelor se va efectua după următorul orar:
seria I: de la ora 9,00;
seria a II-a: de la ora 10,30;
seria a III-a: de la ora 12,00.
Participanții la eveniment trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valabil (cu fotografie). Minorii vor fi însoțiți și vor avea asupra lor certificatele de naștere. Accesul în locul de deținere presupune ca persoanele vizitatoare să se supună controlului anti-terorist. Se recomandă păstrarea obiectelor interzise în penitenciar (telefoane mobile și componente sau accesorii ale acestora, obiecte ascuțite sau contondente, băuturi alcoolice, precum și alte obiecte sau substanțe interzise) în autoturismele personale, în situație contrară acestea sunt depuse în spații special amenajate, la intrarea în locul de deținere pe toată durata vizitei.
Pentru buna desfășurare a activității, persoanele interesate trebuie să se prezinte cu 15 minute mai devreme. Nu pot vizita penitenciarul persoanele care au interdicție de acces în Penitenciarul Baia Mare.
Persoanele care doresc să participe pot apela, până la data de 29.06.2023, ora 14, numărul de telefon 0745238710, unde au obligația de a furniza numele, prenumele, seria și numărul actului de identitate cu care se vor legitima, menționând intervalul orar la care vor să se înscrie, ținând seama de faptul că pot fi planificate maxim 25 de persoane/ interval de vizitare.
Pentru informații suplimentare, subcomisarul de poliție penitenciară Norbert BORGYOS, purtător de cuvânt, vă stă la dispoziție la telefon 0745238710, 0262-214230, interior 220, fax 0262-214231, e-mail: norbert.borgyos@anp.gov.ro.