Deocamdată, încă un eșec. „Fără penali în funcții publice” nu este doar o sintagmă ce sună bine într-o campanie, ci o promisiune trădată sistematic. Numirea la Cotroceni a unor consilieri prezidențiali nu ar fi, în mod normal, subiect de scandal. Și totuși, decizia președintelui de a-l aduce în echipă pe Vlad Voiculescu, europarlamentar și fost ministru al Sănătății, aflat sub cercetare penală în dosarul achizițiilor de vaccinuri anti-COVID, aruncă o lumină crudă asupra distanței dintre principii și practici. Faptul că investigația nu s-a finalizat nu schimbă esența problemei. Cum se împacă pretenția de moralitate publică cu tolerarea, fie și temporară, a unor suspiciuni grave în chiar anturajul prezidențial?
Acum, cazul ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu, vine ca un reminder brutal că în România bunele intenții sunt cel mai fragil material de construcție politică. Se rup imediat ce ating zidul intereselor personale.
Timp de câteva zile, spațiul public a fost inundat de întrebări simple, dar esențiale, despre studiile ministrului Ionuț Moșteanu. Întrebări care, dacă ar fi fost adresate într-o țară cu standarde solide pentru ocuparea funcțiilor publice, nici nu ar fi ajuns scandal. La noi, însă, orice suspiciune de fals, neclaritate sau „greșeală în CV făcut în viteză” are potențial de bombă. Pentru că, în timp, am înțeles că acolo unde apare fum, de obicei nu e viteză, ci opacitate.
Moșteanu a prezentat, într-un final, diploma de licență pe Facebook. Un gest tardiv și defensiv, menit să stingă focul unui scandal deja izbucnit. Conform explicațiilor sale, a absolvit în 2015 Universitatea Bioterra, într-un parcurs academic încețoșat. Început facultate în 1992, abandonat, început alta, neterminată, apoi licență târzie, master fără dizertație.
E dreptul oricărui cetățean să studieze cum dorește și când dorește. Nu acolo este problema.
Adevărata întrebare este cum ajunge un om în fruntea unei instituții strategice a statului român cu un CV care conține greșeli, confuzii și universități ce neagă că l-au avut student? Și, mai grav, cum de nu i se pare nimănui din partid, din guvern sau din sistem că asta reprezintă o problemă de credibilitate?
Moșteanu nu este o excepție. Este doar ultimul episod dintr-un serial deja obositor. Politicieni cu diplome discutabile, studii la universități obscure, doctorate plagiate, CV-uri cosmetizate după modelul „merge și-așa”. România suferă de boala legitimității simulate. Prea mulți lideri încearcă să se așeze în scaune publice cu o spoială de competență lipită în grabă, în speranța că nimeni nu va verifica. Atunci când sunt prinși, vin aceleași scuze plictisitoare: „a fost o greșeală”, „s-a făcut în grabă”, „a rămas în CV dintr-o eroare tehnică”.
În realitate, nu este vorba despre greșeli. Este vorba despre dispreț. Despre convingerea că funcțiile publice sunt accesibile și fără muncă, și fără rigoare, și fără transparență.
Într-o țară normală, un ministru care își vede integritatea academică pusă sub semnul întrebării ar face un pas înapoi. Nu pentru a recunoaște vinovății, ci pentru a proteja credibilitatea instituției pe care o conduce. În România, demisia este opțională, chiar și atunci când încrederea publicului se prăbușește. Cât timp clasa politică nu înțelege că funcțiile publice cer standarde și nu improvizații, vom continua să trăim între scandaluri, diplome ținute în sertare și justificări ridicole.
Pe de o parte, avem cetățeni care cer transparență și meritocrație. Pe de altă parte, avem un stat care funcționează încă după un cod nescris: „contează să fii acolo, nu cum ai ajuns”.
„Fără penali în funcții publice” a fost un slogan. Dar în lipsa unor reguli clare, ferme și aplicate, România se mulțumește cu ceva mult mai modest. Fără rușine în funcții publice.
Iar până nu vom trata integritatea ca pe o condiție, nu ca pe un moft, asemenea episoade vor continua. Iar noi vom continua să constatăm, cu aceeași oboseală amară. Deocamdată încă un eșec.
Dan Cristian COARDĂ