Consiliul Județean Maramureș a aprobat Studiul de Fezabilitate, indicatorii tehnico-economici și devizul general pentru Drumul Expres Petea – Satu Mare – Baia Mare, pe tronsonul Baia Mare – Satu Mare.
Este cel mai ambițios proiect de infrastructură al Maramureșului din ultimele decenii – un drum expres care va conecta direct Baia Mare la rețeaua de autostrăzi din Vestul Europei, transformând radical perspectivele economice, turistice și sociale ale regiunii.
Cu o valoare estimată la 1,16 miliarde de euro, dintre care peste 828 de milioane pentru construcția efectivă, proiectul promite nu doar să scurteze distanțele, ci și să deschidă noi orizonturi de dezvoltare. Drumul, cu o lungime de 59 de kilometri, 35 de pasaje și 18 poduri, reprezintă o verigă esențială din viitoarea Autostradă a Nordului, ce va lega Moldova de Vestul Europei.
”Ieri am avut o ședință de Consiliu Județean cu un singur punct pe ordinea de zi, dar unul care poate schimba viitorul Maramureșului: aprobarea Studiului de Fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general pentru Drumul Expres Petea – Satu Mare – Baia Mare, tronsonul Baia Mare – Satu Mare.
Este cel mai important proiect al județului nostru, un proiect strategic care va conecta Baia Mare la rețeaua autostrăzilor din Vestul Europei. Prin finalizarea acestui drum expres, Maramureșul se va deschide cu adevărat către Europa, facilitând dezvoltarea economică, turistică și socială a întregii regiuni.
Aprobarea SF-ului este un moment esențial. Urmează acum transmiterea documentației către comisiile tehnice de la CNAIR, Ministerul Transporturilor și Comisia Interministerială, pentru ca, ulterior, indicatorii tehnico-economici să fie aprobați în ședință de Guvern.
Am spus-o de la începutul mandatului: Drumul Expres Baia Mare – Satu Mare este prioritatea mea principală. De aceea facem toate demersurile ca până la finalul acestui an să parcurgem etapele administrative, pentru ca în 2026 să avem constructorul desemnat și să putem începe lucrările.
Ne dorim ca finanțarea să fie asigurată din fonduri europene nerambursabile (Programul de Transport 2021–2027), cu sprijin de la Bugetul de Stat prin Ministerul Transporturilor. Pentru asta, trebuie să ne mișcăm repede, ferm și coordonat.
Este un proiect de generație, care va marca o nouă etapă de dezvoltare pentru Maramureș și întreaga regiune de Nord-Vest. Pentru mine acesta este un proiect esențial, să legăm Maramureșul de Europa prin infrastructură modernă, seriozitate și viziune!”, a spus Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.
Datele tehnice ale proiectului:
Lungime: 59 km
Lățime totală: 21 m
Lățimea părții carosabile: 14 m
35 de pasaje și 18 poduri
Valoare totală: 1,16 miliarde euro, din care 828 milioane euro – construcția efectivă
Durata de execuție: 42 de luni (inclusiv proiectarea)
Cost/km: 11,5 milioane euro
Proiectul face parte din viitoarea Autostradă a Nordului, care va lega Moldova de Vestul Europei, un obiectiv de țară, nu doar un obiectiv regional.


