Au început lucrările de reabilitare a cinematografului Dacia din Baia Mare

3 minute de citit
- Publicitate -

Ieri a fost semnat contractul de execuție și s-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru reabilitarea Cinematografului Dacia din Baia Mare. Valoarea totală a investiției este de peste 70 de milioane de lei, dintre care mai mult de 52 de milioane provin din fonduri guvernamentale. Termenul de execuție este de 24 de luni.

”Am încheiat ultima mare etapă birocratică din acest drum anevoios spre reabilitarea Cinematografului Dacia, am semnat contractul de execuție a lucrărilor și am dat ordinul de începere. Începând de acum, ne bazăm pe constructori că vor face exact ceea ce și-au asumat, să transforme acest spațiu uitat în cel mai modern centru multifuncțional cultural și educațional, destinat în special tinerilor băimăreni.

Proiectul prevede, în primul rând, consolidarea clădirii și refacerea arhitecturii și a fațadei inițiale, așa cum a fost concepută inițial, în 1967. La interior, însă, vom avea un spațiu modern cu echipamente performante, un ascensor panoramic din sticlă și toate condițiile necesare pentru a găzdui proiecții de film, spectacole, conferințe și evenimente comunitare de anvergură.

Sala mare va fi dotată cu gradene retractabile și va avea o capacitate totală de 661 de locuri, dintre care 330 în gradena inferioară și 331 în cea superioară. Vor fi amenajate, de asemenea, spații pentru ateliere, o zonă de restaurante la parter și la etajul al treilea, precum și terase exterioare cu peste 100 de locuri. De asemenea, proiectul include și montarea unui sistem de panouri fotovoltaice.

Contractul de execuție semnat astăzi este în valoare de aproape 40 de milioane de lei cu TVA inclus. Valoarea totală a investiției este însă de peste 70 de milioane de lei, dintre care mai mult de 52 de milioane provin din fonduri guvernamentale, prin Programul de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat al Ministerului Dezvoltării, iar restul de aproximativ 17 milioane de lei reprezintă contribuția noastră. Termenul de execuție este de 24 de luni. Nu facem altceva decât ceea ce am promis. Facem Baia Mare bine!”, a spus primarul Doru Dăncuș.

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut