Duminică, 5 octombrie, la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare va avea loc inaugurarea noului Ambulatoriu. Dr. Viorica Cherecheș devine Cetățean de Onoare al județului Maramureș

3 minute de citit
- Publicitate -

Duminică, 5 octombrie, ora 15.00, Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare va fi gazda unui moment de profundă emoție și împlinire, inaugurarea Ambulatoriului nou, un pas important pentru medicina maramureșeană, dar și o zi a recunoașterii pentru un om care și-a legat viața de destinul acestui spital, doctor Viorica Cherecheș. Cu această ocazie, Consiliul Județean Maramureș îi va conferi distincția de „Cetățean de onoare al județului Maramureș”, un gest simbolic, dar plin de sens, pentru întreaga sa carieră dedicată sănătății și oamenilor.

O viață închinată spitalului și comunității

Dincolo de ziduri și tehnologie, această zi poartă o încărcătură simbolică aparte. Este ziua în care întreaga comunitate spune „mulțumesc” unei femei care și-a închinat viața medicinei și oamenilor, dr. Viorica Cherecheș.

Puțini oameni pot spune că au trăit pentru un ideal așa cum a făcut-o doctor Viorica Cherecheș. Numele ei se confundă cu istoria Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, o instituție care, datorită viziunii și dăruirii sale, a crescut, s-a modernizat și a devenit un reper al profesionalismului și al omeniei. Pentru generații întregi de medici, asistente și pacienți, dr. Cherecheș a fost mai mult decât un conducător sau un profesionist desăvârșit, a fost o lumină calmă, o voce blândă și o inimă mereu deschisă.

O clădire nouă, o misiune continuă

Inaugurarea Ambulatoriului marchează nu doar finalizarea unei investiții importante, ci și începutul unei noi etape în viața spitalului. Spațiile moderne, dotările de ultimă generație și condițiile prietenoase pentru pacienți sunt dovada unei munci de echipă și a unei viziuni asumate.

Deschiderea va fi onorată de personalități ale vieții administrative, bisericești și medicale care vor lua cuvântul:

  • Ludovica Rusu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare;
  • Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului;
  • Gabriel Valer Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș;
  • Florian Valeriu Sălăjeanu, prefectul județului Maramureș;
  • Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare;
  • dr. Sorina Bîrle, dr. Doina Harlișca, dr. Teodor Ardelean, precum și dr. Viorica Cherecheș,  personalitatea centrală a evenimentului.

 

Un moment de emoție colectivă

Ziua de 5 octombrie nu este doar o inaugurare, ci o sărbătoare a sufletului, a muncii făcute cu dragoste și a recunoștinței. În fiecare colț al noului Ambulatoriu se simte munca, speranța și visul celor care au crezut că în Maramureș se poate construi performanță medicală cu suflet. Pentru comunitatea băimăreană, acest moment înseamnă mai mult decât un act administrativ, este o dovadă că omenia, profesionalismul și credința în bine pot schimba destine.

„Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare” își deschide duminică porțile spre viitor, un viitor construit pe temelia unei vieți dedicate și pe recunoștința unei comunități întregi.

MaramuresOnline.ro

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut