Aromă de toamnă la Muzeul Satului. Silvoiță fiartă încet, după rețeta străbunilor

1 minute de citit
- Publicitate -

Miros de prune coapte, foc domol de lemn bătrân și o căldare care fierbe încet… Muzeul Satului Baia Mare vă invită miercuri, 24 septembrie, să luați parte la o experiență autentică. Pregătirea silvoiței,  deliciul dulce, natural, fiert îndelung, exact ca pe vremea bunicilor.

Dis-de-dimineață, prunele cele mai gustoase vor fi „dejdiocate”, apoi puse la fiert și amestecate necontenit, ca odinioară, pentru ca la ceas de seară să se transforme într-o silvoiță sănătoasă, fără pic de zahăr, numai bună de pus în borcane.

Vino să vezi cum se păstrează tradițiile!
Dacă vrei să descoperi cum se pregăteau proviziile „de pus de iarnă” sau să retrăiești gustul copilăriei, aceasta este ocazia perfectă.

Hai să simți aroma tradiției și să duci acasă amintirea unei zile cu adevărat românești!

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut