Promisiuni îngropate de interese

3 minute de citit
- Publicitate -

Cu toate discuțiile aparent în contradictoriu, pe teme lipsite de importanță, ceea ce părea imposibil la un Moment dat, este azi o banalitate. Conduc împreună, susțin oameni și proiecte împreună, stau la aceeași masă și zâmbesc pe sub mustăți. Politica nu se face pe prietenii, se face pe interese.

În culisele politicii românești, acolo unde lumina reflectoarelor nu ajunge, se poartă negocieri care nu apar niciodată în comunicatele oficiale. Potrivit unor surse politice, între USR și PSD s-au țesut, în ultimele luni, înțelegeri neoficiale privind ocuparea unor funcții-cheie în agenții, autorități locale și instituții centrale. Tabloul e simplu. Nu mai vedem dueluri televizate, declarații acide sau moțiuni de cenzură. În schimb, apar coincidențe politice greu de ignorat. Numiri comune în posturi publice, tăceri suspecte în fața abuzurilor administrative și voturi aliniate surprinzător de bine în Parlament.

Temele odată fierbinți pentru USR, pensiile speciale, cheltuielile bugetare aberante, incompatibilitatea penalilor cu funcțiile publice, au dispărut din discurs. Și nu pentru că problemele au fost rezolvate, ci pentru că tăcerea a devenit monedă de schimb. Așa cum remarcă analiști independenți, ceea ce se întâmplă astăzi este falimentul moral al așa-numitului „nou val” politic. USR, partidul care promitea resetarea sistemului, nu doar că a renunțat la această misiune, dar pare să se fi integrat complet în mecanismele pe care le condamna. Criticile la adresa „ciumei roșii” sunt istorie. În locul lor, a apărut colaborarea politică discretă, un pact tacit, cimentat prin funcții și privilegii.

Pentru mulți, USR a fost ultimul bastion al speranței politice. Tinerii, diaspora, activiștii de stradă și cei dezamăgiți de vechile partide au văzut în el șansa unui altfel de joc politic. Dar „altfelul” a murit.

Astăzi, USR e doar o altă piesă într-un mecanism politic vechi de decenii. Funcții peste principii, compromis peste curaj, imagine peste adevăr. Și dacă există o lecție amară în această poveste, este că schimbarea nu vine din înlocuirea oamenilor de la butoane, ci din schimbarea regulilor jocului. Iar când jucătorii refuză asta, scena politică nu face decât să repete, la nesfârșit, același spectacol obositor.

Un fost membru USR spune sub protecția anonimatului:

„Nu mai avem scandaluri pe pensii speciale, nu mai vedem ieșiri împotriva penalilor în funcții. S-au terminat și conferințele de presă pe risipa banilor publici. De ce? Pentru că oamenii lor sunt acum acolo, la butoane.”

Un lider local PSD recunoaște, râzând, într-o discuție „off the record”:

„E mai bine așa. Ne înțelegem. Ei își iau partea lor, noi pe-a noastră. Și toată lumea e fericită.”

MaramuresOnline.ro

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut