Miercuri, 2 Iulie 2025, orașul Vișeu de Sus a făcut un nou pas important în sprijinul familiilor tinere și al educației timpurii, prin inaugurarea unei creșe moderne cu o capacitate de 110 locuri.
Aceasta este a 25-a creșă finalizată la nivel național printr-un program guvernamental implementat de Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții. Cu o investiţie totală este de 22,4 milioane de lei, acest proiect este o realizare semnificativă, atât pentru comunitatea din Vişeu de Sus, cât și pentru județ, fiind prima din cele 11 creșe contractate în Maramureș în cadrul acestui program guvernamental.
Situată pe platforma din spatele spitalului orășenesc, creșa din Vișeu de Sus a fost construită la cele mai înalte standarde, cu accent pe siguranță, accesibilitate și confort, oferind un cadru ideal pentru dezvoltarea timpurie a copiilor. Spațiile sunt luminoase, dotate cu mobilier nou, materiale educaționale moderne și zone de joacă adaptate vârstei celor mici.
Construcția este de tip P – parter, gândită eficient și modern, fiind separată în trei nuclee funcționale:
- nucleul administrativ, situat în zona de acces
- nucleul destinat copiilor care cuprinde săli de grupă, spații de joacă și dormitoare
- nucleul tehnico-gospodăresc care asigură buna funcționare a întregii unități.
Clădirea este proiectată cu un sistem de acces separat pentru copii și pentru personal, respectând cele mai înalte standarde de siguranță și funcționalitate. De asemenea, a fost configurată pentru a permite accesul și utilizarea facilă de către persoanele cu dizabilități, prin dotări precum rampă de acces, grupuri sanitare și coridoare adaptate nevoilor acestora. Exteriorul unității este complet amenajat. Curtea dispune de spații verzi și locuri de joacă moderne.
La evenimentul de inaugurare au fost prezenți ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, un susținător fervent al acestui program național, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Valer Zetea, inspectorul școlar general Mihai Pop, preşedintele UDMR Maramureş, Pinter Zsolt, deputatul UDMR Zahoránszki Brigitta, subprefecţii Eniko Krizsanovszki şi Rudolf Stauder și, nu în ultimul rând, primarul orașului Vișeu de Sus, Vasile Coman, căruia i-au fost adresate numeroase felicitări pentru implicarea și determinarea cu care a adus acest proiect la bun sfârșit.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a subliniat caracterul prietenos și funcțional al noii unități: „Am inaugurat astăzi prima creșă din județul Maramureș, la Vișeu de Sus, construită prin Programul guvernamental de construire de creșe Sfânta Ana, coordonat de Ministerul Dezvoltării. Creșa este colorată, primitoare pentru copii, și are spații de joacă interioare și în aer liber.”
“Astăzi, la Vișeu de Sus am trăit un moment care m-a emoționat profund. Am fost alături de oameni implicați, de colegi și prieteni, la inaugurarea primei creșe mari construite în Maramureș prin Programul Național derulat de Ministerul Dezvoltării. Este o investiție cu suflet, pentru suflete, pentru copiii noștri, pentru familiile tinere care aveau nevoie de sprijin real.
11 astfel de creșe au fost contractate doar în județul nostru, iar ceea ce s-a realizat la Vișeu de Sus este o dovadă clară că atunci când autoritățile locale și centrale colaborează, lucrurile se întâmplă.
Am fost onorat să fiu prezent alături de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, un om care a crezut în acest program, de inspectorul școlar general Pop Mihai, un susținător neobosit al educației de calitate, și mai ales de primarul Vasile Coman, un exemplu de seriozitate, muncă și determinare. Îl felicit din inimă pentru această realizare. A reușit să aducă în Vișeu de Sus o creșă construită la cele mai înalte standarde, un loc sigur, modern și plin de lumină pentru copiii acestui oraș”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea.
La rândul său, primarul orașului Vișeu de Sus, Vasile Coman, a subliniat importanța acestui proiect pentru comunitate: “Creșa din Vișeu de Sus vine să răspundă unei nevoi reale a părinților din comunitate și face parte dintr-un amplu program național care urmărește extinderea infrastructurii de educație timpurie în întreaga țară.
Prin acest proiect se creează plusvaloare pentru comunitatea noastră. Este dedicat tinerei generații care va putea astfel să-și organizeze mai bine timpul și să-și rezolve problemele de zi cu zi. Copilașii de la 0 la 3 ani vor avea o căsuță a lor pe timp de zi, cu toate condițiile necesare: 11 dormitoare, spații de joacă, cabinet medical, și tot ce este nevoie pentru siguranța și confortul lor. Mulțumim domnului ministru Cseke Attila pentru prezență și pentru sprijinul acordat, este un om care cunoaște foarte bine acest proiect și a crezut în el de la început. Inaugurarea acestei creșe este un angajament pentru viitor, pentru educație și pentru sprijinirea familiilor din Maramureș”, a declarat primarul oraşului Vişeu de Sus, Vasile Coman.
Implementarea tuturor acestor proiecte sau realizarea acestor obiective atât de importante pentru comunitatea locală nu ar putea fi posibile fără implicarea permanentă a aparatului de specialitate a primarului, în special compartimentul de proiecte și achiziții publice, care, prin munca și eforturile de zi cu zi, contribuie în mod decisiv la aceste reușite.
MaramuresOnline.ro