Partidul Naţional Liberal împlinește 150 de ani de la înființare, un secol și jumătate de luptă pentru principii, democrație, dezvoltare și libertate.
”Tocmai la vremuri de cumpănă, cînd povara nevoiei răsbeşte pe cei slabi şi rătăceşte pe cei nestatornici, atunci se arată mai luminoasă şi mai precumpănitoare vrednicia oamenilor superiori.” spunea Ion I.C. Brătianu, unul dintre cei mai mari oameni politici ai României, personalitate care a marcat decisiv realizarea Marii Uniri din 1918 și modernizarea statului român.
Istoria PNL este profund legată de evoluția României moderne. De la reforme esențiale și proiecte de țară, la susținerea valorilor europene, PNL a fost mereu în slujba interesului național.
”În aceste vremuri complicate pentru țară, avem obligația să ne ridicăm deasupra vremurilor, să urmăm exemplul înaintașilor noștri și să construim o Românie prosperă pentru noi toți. Am depus o jerbă de flori la bustul lui I.C. Brătianu din Baia Mare, alături de colegii mei liberali, în semn de recunoștință pentru moștenirea pe care ne-a lăsat-o”, a declarat Ionel Bogdan, președinte PNL Maramureș.