Sfânta liturghie oficiată de către Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin al Maramureșului și Sătmarului la Hramul Mănăstirii din Ieud

2 minute de citit
- Publicitate -

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, slujește la Mănăstirea cu hramurile „Sfinții Trei Ierarhi” și „Sfintele Femei Mironosițe” din localitatea Ieud, Protopopiatul Vișeu, județul Maramureș, cu ocazia serbării hramului așezământului monahal.

„De ce Biserica le-a consacrat femeilor mironosițe o duminică? Pentru faptul că ele, ca și Apostolii, L-au urmat pe Mântuitorul în toată perioada celor trei ani și jumătate de activitate dumnezeiască pe pământ.
După Înviere, Mântuitorul le face femeilor mironosiţe darul de a le arăta Trupul Său Înviat, le salută, le aduce bucuria şi pacea şi le dă o misiune: să se ducă şi să vestească Apostolilor că El este viu şi că va merge în Galileea. Acesta a fost primul dar pe care Mântuitorul l-a făcut femeilor mironosiţe, ele devenind binevestitoare. De atunci şi până astăzi Biserica lui Hristos le cinsteşte şi le-a aşezat alături de Maica Domnului, care era împreună cu ele.
Să cinstim pe Maica Domnului, pe femeile mironosiţe şi toate mamele creştine şi fecioarele creştine înţelepte care au candela aprinsă în aşteptarea Mirelui. Pentru că, iată, Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind. Aceasta este privegherea: Liturghie, credinţă, Înviere, lumină şi Har”, fragment din cuvântul de învățătură rostit de Preasfințitul Părinte Episcop Iustin la Duminica Femeilor Mironosițe, la Paraclisul Episcopal, în perioada pandemiei.

 

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut