IPJ: Angajamente asumate pentru siguranța elevilor la Sighetu Marmației

2 minute de citit
- Publicitate -

Fiecare activitate preventivă în mediul școlar reprezintă pentru polițiștii maramureșeni o oportunitate în plus de a realiza angajamente asumate pentru siguranţa copiilor. Prin maniera abordată, polițiștii le transmit elevilor că sunt alături de ei să-i protejeze, să le confere siguranță, dar că responsabilitatea lor, a elevilor, e aceea de a respecta regulile de circulație.

În data de 16 aprilie, pe parcursul unei ore, curtea unei unități de învățământ din Sighetu Marmației a fost animată cu sclipiri în priviri, zâmbete sincere și mult entuziasm atât din partea noastră, a polițiștilor, cât și a celor mici.

”Cu această ocazie, celor aproape 600 de elevi din cadrul Școlii Gimnaziale Dr. Ioan Mihalyi de Apșa le-au fost prezentate în mod dinamic și interactiv aspecte privind circulația pe drumurile publice, regulile de circulație ce trebuie respectate de pietoni, bicicliști și alți participanți la trafic, semnificația indicatoarelor rutiere, precum și informații preventive legate de delincvența juvenilă în instituțiile de învățământ.

Pentru cei mici, unul dintre cele mai atractive momente petrecute în cadrul unității de învățământ alături de polițiști a fost prezentarea autospecialei, a dotărilor acesteia, precum și a mijloacelor tehnice utilizate de polițiști pentru constatarea abaterilor rutiere.

Activitatea s-a încheiat în aceeași notă entuziastă. Pe baza celor discutate, polițiștii le-au adresat întrebări elevilor care s-au dovedit a fi receptivi și implicați în a reda de îndată răspunsul corect. Pentru întreaga activitate, elevii au fost recompensați cu diplome.

Încurajăm cadrele didactice să se implice activ în promovarea educației rutiere. Prin astfel de activități elevii își însușesc nu doar regulile de circulație, ci și importanța conștientizării pericolelor și adoptării unui comportament responsabil, indifferent de rolul pe care îl au în trafic: pietoni, pasageri, bicicliști sau conducători auto”, precizează IPJ Maramureș.

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut