Angela Buciu a primit titlul de Cetățean de Onoare al Județului Maramureș

2 minute de citit
- Publicitate -

Consiliul Județean Maramureș a acordat, în cadrul unei ceremonii emoționante, titlul de Cetățean de Onoare al județului Maramureș uneia dintre cele mai îndrăgite și apreciate interprete de muzică populară din România, Angela Buciu.

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a declarat: ”Este o onoare pentru noi să oferim acest titlu unei personalități de o asemenea anvergură, unui simbol al folclorului maramureșean. Angela Buciu a purtat cântecul și portul nostru tradițional pe cele mai mari scene ale lumii, promovând cu mândrie valorile autentice ale Maramureșului. Acest titlu este un gest de recunoaștere pentru întreaga sa activitate, dar și un semn de respect și apreciere din partea tuturor maramureșenilor.”

Un moment festiv în cadrul unui eveniment de excepție

Propunerea de acordare a acestui titlu a fost transmisă de Iuliana Maria Dragoș, managerul Ansamblului Folcloric Național „Transilvania”, instituție aflată în subordinea și finanțarea Consiliului Județean Maramureș. Evenimentul a avut loc în prima seară a spectacolelor aniversare dedicate ansamblului, la Sala Sporturilor din Baia Mare, în fața unui public numeros care a întâmpinat acest moment cu aplauze și emoție.

”Am ales să profităm de acest cadru festiv pentru a-i recunoaște meritele și pentru a-i mulțumi Angelei Buciu pentru contribuția sa excepțională la promovarea Maramureșului. Este primul titlu de Cetățean de Onoare pe care îl acordăm în acest mandat, iar acest lucru face momentul și mai special. Angela Buciu merită această distincție nu doar pentru vocea sa unică, ci și pentru întreaga sa carieră dedicată păstrării și promovării folclorului autentic”, a declarat președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea.

Angela Buciu este o adevărată ambasadoare a culturii maramureșene, iar titlul de Cetățean de Onoare vine ca o recunoaștere oficială a impactului pe care l-a avut asupra identității noastre culturale.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut