Primăria Baia Mare vizează demolarea unor garaje

3 minute de citit
- Publicitate -

Primăria Baia Mare își dorește să demoleze mai multe garaje din zona fostei agenții TAROM pentru a realiza mai multe parcări și a aerisi orașul.

Cetățenii care dețin astfel de garaje în zonă vor fi despăgubiți și li se va asigura câte un loc de parcare rezidențial.

”Situația garajelor din Baia Mare este una dintre problemele sufocante pentru o mare parte din comunitate și un subiect sensibil pentru deținătorii acestora. Știu că mulți dintre voi și-ar dori să le demolăm pe toate într-o zi, însă lucrurile trebuie gândite în așa fel încât să nu afecteze pe nimeni și, în același timp, să venim cu soluții clare de sistematizare a acestor zone și parcări amenajate pentru toți cetățenii.

Am avut ieri o primă discuție legată de situația unor astfel de garaje cu băimărenii de pe bulevardul Regele Mihai, zona din spatele fostei agenții TAROM și de pe Culturii. Discutăm în primul rând despre locuri intens circulate, unde mulți șoferi își lasă mașinile pe unde apucă și asta nu doar din lipsă de bun simț, ci și din lipsa locurilor de parcare amenajate. O nevoie care nu poate fi împlinită fără să dărâmăm aceste garaje.

Am ascultat nemulțumirile proprietarilor de garaje legat de această decizie și le-am explicat fiecăruia, punctual, care sunt avantajele de care vor beneficia atât ei cât și restul comunității băimărene. În primul rând, celor care și-au achitat taxa anuală pentru aceste garaje le va fi restituită suma. Mai apoi, băimărenii a căror concesiune pentru aceste terenuri este valabilă vor fi despăgubiți și li se va asigura câte un loc de parcare rezidențial.

M-am întâlnit cu cetățenii și le-am explicat situația pentru că mi-am dorit să înțeleagă motivul demersului nostru. Ar fi fost simplu, poate, să demarăm o acțiune de expropriere, să demolăm aceste construcții și să începem să amenajăm parcări fără să vorbim cu oamenii. Eu nu-mi doresc așa ceva. Vreau în schimb ca fiecare băimărean să fie informat și să înțeleagă direcția în care vrem să ducem orașul. Am convenit împreună cu ei să ne reîntâlnim peste două săptămâni și să le arătăm exact, cu proiectul în față, cum arată planul de resistematizare”, a punctat primarul Doru Dăncuș.

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut