A fost stabilit calendarul alegerilor prezidențiale pentru anul 2025

2 minute de citit
- Publicitate -

Coaliția de guvernare a stabilit calendarul alegerilor prezidențiale pentru anul 2025. În primul tur de scrutin, românii vor merge la urne în 4 mai, iar în cel de-al doilea tur, pe 18 mai. A fost luată o decizie și privind candidatul comun al coaliției.

Alegerile vor fi organizate la două săptămâni după sărbătorile pascale, fiind astfel clarificat calendarul electoral.

„În prima ședință a Coaliției din acest an, formațiunile politice au convenit ca primul tur al alegerilor prezidențiale să aibă loc la data de 4 mai, iar turul al doilea să aibă loc la data de 18 mai. Decizia ține cont de nevoia ca turul I al alegerilor să aibă loc în același timp cu alegerile parțiale din anumite județe (alegeri pentru primari în 13 comune, pentru Primăria Bușteni, Primăria Zalău și Consiliul Județean Bihor) și cu necesitatea ca datele alegerilor să nu se suprapună cu sărbătorile de Paște și Florii”, se arată într-un comunicat de presă transmis de partide după ședință.

Liderii Coaliției de guvernare au decis să îl desemneze pe Crin Antonescu drept candidat unic al alianței pentru alegerile prezidențiale.

Surse din cadrul PSD indică faptul că pe data de 13 ianuarie 2025, Consiliul Politic Național al Partidului ar putea adopta o poziție oficială, formalizând astfel sprijinul pentru Crin Antonescu.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut