La Centrul Universitar Nord a avut loc Târgul ONG #YOUTH, o întâlnire între voluntari şi organizațiile locale din Baia Mare

4 minute de citit
- Publicitate -
Centrul Universitar Nord a găzduit sâmbătă, 5 octombrie, Târgul ONG #YOUTH, unde tinerii au descoperit multe dintre beneficiile voluntariatului şi au participat la ateliere non-formale de dezvoltare personală.
Participanţii la târg au avut ocazia să cunoască următoarele ONG-uri care s-au reunit la evenimentul organizat de Greenys Baia Mare: ASSOC – CITY MAKERS – CRUCEA ROȘIE – ESPERANDO – FABRICA DE CAMPIONI – GreenTin – GYMGEES – LIGA STUDENȚILOR – PIRITA CHILDREN – ROTARACT – START PENTRU PERFORMANȚĂ – SUFLETE VERZI – TEAM FOR YOUTH – VIS JUVENTUM – YELLOW SHIRTS – YMCA – YOUNG ROMA.
Crucea Roşie: „Astăzi, 5 octombrie, între orele 12:00 și 14:30, la Facultatea de Litere din cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare, s-a desfășurat Târgul ONG-urilor locale, un eveniment care a adus împreună comunitatea și organizațiile ce promovează voluntariatul și implicarea activă.
Crucea Roșie a fost invitată să participe și a susținut un atelier de prim ajutor, oferind participanților ocazia să învețe cum pot face diferența în situații de urgență.
Pe lângă standurile diverselor ONG-uri, vizitatorii au avut ocazia să afle direct de la reprezentanți despre proiectele în care se pot implica, pentru a contribui la o comunitate mai unită și mai puternică.
Atelierele de dezvoltare personală au fost punctul central al zilei, iar voluntarii Crucei Roșii au fost bucuroși să le arate celor prezenți cât de important este să cunoască tehnicile de prim ajutor. Acest atelier a fost o experiență valoroasă pentru participanți, contribuind la creșterea siguranței și încrederii în sine în fața unor posibile situații critice”.
Mihai Tămaş (Rotaract): „ONG-urile din Baia Mare s-au unit într-o inițiativă care bate toate recordurile de generozitate și entuziasm! Au decis să dea viață unui târg dedicat celor care visează la o lume mai bună, iar ținta principală sunt tinerii din ziua de azi, acei viitori lideri care au superputerea de a schimba ceva.
Acest târg nu este doar o simplă întâlnire între organizații și voluntari. Este un eveniment care demonstrează că, atunci când oameni cu aceleași idealuri se unesc, pot schimba nu doar comunitatea, ci întreaga lume.
Așa că, dacă ai vreodată îndoieli că poți face o diferență, îți garantăm: voluntariatul e superputerea care așteaptă doar să fie descoperită”.

Claudia Coste (Pirita Children): „Azi, de ziua educației ne-am prezentat asociația noastră și am organizat un atelier de interculturalitate, la Târgul ONG.

A fost o experiență frumoasă, pentru că am avut ocazia să ne întâlnim cu colegi din alte ONG-uri, să facem exercițiul de a ne prezenta activitatea și de a stârni interesul celor care pot deveni voluntari.
E clar că, ar trebui să facem mai des și mai bine acțiuni prin care comunitatea mai mare a orașului să ne cunoască și să audă mesajul nostru despre incluziune, toleranță, respect și diversitate”.
Vis Juventum: „Ne-am bucurat să stăm astăzi de vorbă cu voi la TÂRG ONG #YOUTH despre o misiune atât de importantă şi frumoasă, aceea de voluntar.
16 ONG-uri şi peste 100 de tineri au acceptat azi provocarea Greenys. Well done everyone!”.
Felicitări tuturor!

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut