”Așa cum am promis la întâlnirea pe care am avut-o cu reprezentanții pensionarilor din minerit din Maramureș, dar și cu reprezentanții sindicatelor care susțin interesele angajaților din grupa I de muncă, am depus la Biroul Permanent al Senatului proiectul de lege privind modificarea Legii 360 din 2023 privind sistemul public de pensii, prin care reparăm inechitățile rezultate în urma aplicării noii legi a pensiilor.
Prin proiectul pe care l-am inițiat alături de alți colegi liberali, ne dorim înlăturarea nedreptăților și inechităților din actuala lege care îi pedepsește practic pe foștii mineri pentru munca grea din mină, prin înghețarea pensiilor în următorii ani”, a declarat Călin Bota, deputat PNL Maramureș.
Astfel, în cazul persoanelor pentru care stagiul complet de cotizare, la data ieșirii acestora în pensie, a fost mai mic de 25 de ani, valoarea punctului de referință prevăzută la art. 83 alin. (1) reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie la data intrării în vigoare a prezentei legi și nivelul stagiilor de cotizare complete prevăzute de legislația valabila la data ieșirii la pensie.
Având în vedere că pentru persoanele prevăzute la art. 28, alin. (1) din Legea 360 din 2023 privind sistemul public de pensii, stagiul complet de cotizare, la data ieșirii acestora în pensie, a fost mai mic de 25 de ani, respectiv 15, 17 și 20 de ani, iar prin noua lege este instituit ca stagiu mediu de cotizare luat în calcul la determinarea drepturilor cuvenite acestor persoane o perioadă de 25 de ani pentru aceste categorii de pensionari a rezultat o pensie recalculată mai mică decât cea aflată în plată, iar majorarea acesteia ar fi posibilă doar după circa 3-5 ani, până atunci rămânând la nivelul aflat în plată înainte de recalculare, în condițiile în care ceilalți beneficiari de pensii ar avea parte anual de majorările instituite prin noua lege.
Valoarea punctului de pensie se calculează azi prin împărțire la 25, nu la 15, 17 sau 20, și îi dezavantajează grav pe toți cei care au muncit in grupa 1 de munca, care au avut salarii mari, datorită condițiilor de muncă, dar si procentul contribuției la bugetul de pensii a fost cu circa 30% mai mare decât cel aplicabil pentru condiții normale de muncă, ceea ce a permis, practic, reducerea stagiului de cotizare complet de la 25 de ani la 15, 17 sau 20 de ani.
Înghețarea pensiilor la nivelul actual pentru o perioadă de 3-4 ani înseamnă că cei afectați nu vor beneficia de prevederile noii legi care spune că valoarea punctului de referință se majorează anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat.
De asemenea, prin noul proiect avem grijă ca și viitorii pensionari din grupa I de muncă să nu fie afectați de prevederile discriminatorii din actuala lege.
E important ca pensionarii care au muncit în condiții deosebit de grele să nu fie obligați să facă față inflației și majorărilor de prețuri cu banii pe care îi primesc acum, situație care ar crea noi discriminări și inechități.
”Am încredere că această lege va fi susținută de parlamentarii tuturor partidelor și va fi adoptată în actuala sesiune parlamentară, pentru că nu dorim să reparăm inechități prin crearea unor noi discriminări”, a mai declarat Călin Bota.