Guvernul social-democrat condus de Marcel Ciolacu a finalizat recalcularea pensiilor în termenul legal, astfel încât peste 82% dintre pensionari să beneficieze de a doua majorare a pensiei din acest an. În medie, majorarea este 26,65% pentru 3,8 milioane de pensionari. Cumulat cu indexarea de 13,8% aplicată tuturor pensiilor, la 1 ianuarie, se ajunge la o creștere de peste 40% în acest an, ceea ce înseamnă o creștere consistentă a puterii de cumpărare. Acesta a fost unul dintre obiectivele majore ale PSD în momentul intrării la guvernare, după înghețarea punctului de pensie din Guvernarea Cîțu-USR.
„ Guvernul Marcel Ciolacu și-a respectat promisiunea față de pensionari! Este pentru prima dată când în România se recalculează și se verifică TOATE pensiile din sistemul public. Anterior modificările legislative care implicau recalculare au vizat doar anumite categorii de pensionari, nu tot sistemul în ansamblul său. Cei 3,8 milioane de pensionari care vor avea majorări de pensii vor beneficia de o creștere medie de 622 lei, adică o majorare medie procentuală de aproape 27%. Cel mai important beneficiu al recalculării este eliminarea inechităților care se perpetuau de decenii întregi în sistemul de pensii. DE LA 1 SEPTEMBRIE 2024, pentru muncă și contribuții egale se vor acorda pensii egale”, a subliniat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureș.
Ca efect al creșterii pensiei în urma recalculării, la o valoare de peste 1.281 lei – nivelul indemnizației sociale pentru pensionari – peste 90.000 de pensionari ies această categorie a indemnizației minime.
„Circa 0,8 milioane de pensii, respectiv 17,44 din total, nu vor crește în urma recalculării. La cele mai multe dintre ele (aproape 720.000), cuantumul rezultat în urma recalculării este mai mic decât pensia primită în luna august. Însă pensia lor nu va scădea pentru că beneficiază de cuantumul mai favorabil. Cei care nu vor beneficia de majorare în urma recalculării au beneficiat până în prezent de un surplus la pensie, comparativ cu alți pensionari care au contribuit și au muncit la fel. Prin recalculare se ridică celelalte pensii, astfel încât această inechitate să fie eliminate”, a mai adăugat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureș.
Trebuie subliniat că inclusiv cei care nu vor avea pensia majorată de la 1 septembrie, au beneficiat de indexarea de 13,8% de la începutul anului, care s-a aplicat tuturor pensiilor din sistemul public.