Praznicul ,,Adormirii Maicii Domnului” este unul dintre cele mai îndrăgite sărbători de credincioșii ortodocși români, mai ales datorită evlaviei deosebite a românilor față de Născătoarea de Dumnezeu. Ca în fiecare an, Mănăstirea Moisei își deschide porțile pentru a-i primi pe credincioșii care și-au făcut un obicei creștin, și anume acela de a cinsti acest praznic prin participarea la slujbele speciale cu ocazia hramului.
Mănăstirea Moisei este așezată la poalele vârfului Pietrosul Rodnei. Cu viață de obște încă din sec. al XV-lea, mulți își găsesc liniștea atât datorită programului liturgic zilnic, cât și datorită bisericii de lemn care datează încă din 1599.
Hramul Mănăstirii Moisei din 15 august este un prilej pentru cei prezenți de a primi binecuvântare de la Episcopul locului. Încă din anul 1672, atunci când Mănăstirea Moisei a fost sfințită de către Sfăntul Sava Brancovici, Mitropolitul Transilvaniei, care deținea atunci și titlul de Episcop al Maramureșului și din anul 1690, când Sfântul Iosif din Maramureș care a ținut sobor la Mănăstirea Moisei, ierarhii ținutului maramureșean au o legătura duhovnicească cu Mănăstirea Moisei.
Locul, biserica de lemn, biserica de zid, slujbele, mulțimea de credincioși dar și procesiunile specifice Mănăstirii Moisei sunt un fenomen aparte pentru Mănăstirea Moisei.
Grupuri de tineri îmbrăcați în straie populare, cu prapori, intonând pricesne închinate Maicii Domnului, vin pe jos la mănăstire, înconjoară cele două biserici de trei ori, se închină la icoane și apoi se așează la loc de odihnă pentru a asculta cu evlavie slujbele hramului.
,,Miracolul acestor procesiuni este faptul că ele nu au putut fi interzise pe timpul comunismului, atunci mai ales constituindu-se în adevărate manifestări de rezistență, prin credință în fața unui regim ateu”, scrie în prefața cărții ,,Procesiunile de la Moisei”, carte documentată și scrisă de Iuliana Bancescu. Preasfințitul Părintele nostru IUSTIN al Maramureșului și Sătmarului face ca cei prezenți să se afle într-o strânsă legătură cu Cerul la momentul cinstirii Sfintei Adormiri a Maicii Domnului.
Avem bucuria ca anul acesta să primim binecuvântarea Preasfintitului Părintelui nostru IUSTIN al Maramureșului și Sătmarului, un vrednic urmaș al celor care au fost episcopi ai acestui ținut încărcat de spiritualitate, tradiție, frumusețe și neobosită ortodoxie autentică.
Programul hramului din acest an va fi următorul:
14 August
ora 18.00 – Slujba Vecerniei cu Litie urmată de punerea pietrei de temelie pentru noua Biserică a Mănăstirii
ora 22.00 – Privegherea cu prohodul Maicii Domnului, urmată de Dezlegările Sfântului Vasile cel Mare
15 August
ora 02.30 – Sfânta Liturghie în limba ucraineană
ora 04.00 – Sfânta Liturghie cu împărtășirea credincioșilor
ora 06.00 – Sfințirea apei
ora 07.00 – Taina Sfântului Maslu
ora 10.00 – Sfânta Liturghie Arhierească
Stareț Arhim. Teofil Pop