Slujba Sfântului Maslu la Spitalul Județean din Baia Mare

1 minute de citit
- Publicitate -

Cu binecuvântarea Preasfințitului Iustin, slujba Sfântului Maslu a fost oficiată în acest Post al Maicii Domnului în Spitalul Județean „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare.

Un obiectiv din proiectul eparhial al acestui An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română îl constituie și săvârșirea Tainei Sfântului Maslu în sobor de minim 7 preoți în fiecare spital, în cele 4 Posturi.

Preoții au înălțat rugăciuni alături de cei bolnavi chemând mila Domnului peste toți suferinzii, iar apoi au mers pe la toate saloanele ungând cu untdelemn sfințit pe toți pacienții internați.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut