Ieri, 25 martie 2023, în cadrul evenimentului „Marșul pentru Viață”, organizat de Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, alături de Protopopiatul Ortodox Vișeu, prin implicarea și aportul Preotului Paroh Mihai Chira, cu sprijinul Primăriei orașului Vișeu de Sus și al instituțiilor din oraș, un număr impresionant de oameni, veniți din întreg județul, au răspuns afirmativ invitației de a participa la această campanie al cărei rol este acela de a promova prețuirea și ocrotirea vieții copiilor, încă de la nașterea acestora, dar mai ales sprijinirea ideii de familie.
O societate care nu învață să își ocrotească copiii și nu se îngrijește de viitor, nu va avea ea însăși viitor. Este extrem de important ca, din toate perspectivele posibile, să fim alături mamelor, copiilor lor și noțiunii de familie unită.
Administrație publică locală din Vişeu de Sus face eforturi mari în acest sens punând mare accent pe dezvoltarea domeniilor din sănătate şi învăţământ.
„Proiectele pe care le-am derulat în ultimii ani, pe care le implementăm în prezent, dar și cele pe care le avem în pregătire, se adresează unui număr de peste 70.000 de maramureșeni din Maramureșul voievodal, iar aici mă refer la condiții medicale de ultimă generație prin standardele înalte la care am reușit să aducem Spitalul Orășenesc Vișeu de Sus, inclusiv un proiect în valoare de 75 de milioane de euro pentru un corp nou de spital, o creșă mare de 110 locuri aflată deja în execuție, infrastructură sportivă nouă prin bazin de înot didactic și bază sportivă multifuncțională, piste de alergare și de biciclete, dar și condiții optime de învățare și dezvoltare în școlile și grădinițele din oraș, toate beneficiind de contracte de finanțare aprobate și semnate, pentru renovări majore și dotare cu mobilier nou, echipamente IT și multe altele, și vor contribui semnificativ la crearea unei societăți pe care ne-o dorim cu toții.
Munca pe care o depunem va avea un impact deosebit asupra vieții multor medici, dascăli, preoți, funcționari publici – oameni, în general – nu numai din Vișeu de Sus, cât și din multe localități învecinate, iar fiecare proiect implementat și fiecare reușită mă bucură nespus.
Felicit pe toți cei care au participat la acest Marș al Vieții în această frumoasă zi a Bunei Vestiri, că ne-au încântat prin cântecele lor sau ne-au făcut să fim mai bogați spiritual prin frumoasele cuvinte rostite”, arată primarul Vasile Coman
.