PSD și PNL au ajuns la un acord în cadrul coaliției privind data alegerilor prezidențiale, un pact ce trebuie menținut pentru a asigura seriozitatea procesului electoral, a declarat recent vicepreședintele PSD, Gabriel Zetea.

Potrivit lui Zetea, alegerile prezidențiale trebuie să aibă loc în luna septembrie conform planului stabilit anterior în coaliție.

Pe surse, am aflat că data pentru primul tur al alegerilor prezidențiale a fost propusă pentru 15 sau 29 septembrie.

Gabriel Zetea spune că orice tentativă de modificare a acestei date ar putea submina încrederea în acordurile coaliției. De asemenea, ar putea fi percepută drept un semn de neseriozitate.

Zetea a adus aminte colegilor din PNL despre:

  • condițiile impuse în coaliție în legătură cu devansarea alegerilor locale
  • stabilirea unui calendar electoral pentru întregul an 2024

El a subliniat că aceste decizii au fost esențiale pentru buna funcționare a coaliției și pentru asigurarea predictibilității în procesul electoral.

Vicepreședintele PSD a subliniat că PNL a beneficiat deja de avantaje considerabile prin devansarea alegerilor locale. Ele au contribuit la consolidarea poziției lor înaintea alegerilor europarlamentare.