Lada cu Zestre: Florin Chilian – Zece

3 minute de citit
- Publicitate -

Uhhh, am ieșit cu fața curată din campania electorală și sincer, simt nevoia de prieteni. De oameni dragi, de care mă leagă amintiri faine. Si de muzică bună.

L-am cunoscut pe Chilian demult, parcă într-o altă viață. Am fost împreună pe scenă, eu prezentator, el artist. Mi-a fost alături în cel mai frumos și emoționant moment al vieții mele, iar pentru asta îi mulțumesc. Piesa asta… Zece. Pentru mine și Ramona… este piesa noastră. De suflet, de dans și de zâmbet.

Mă tot gândesc cum să o descriu. Un amalgam de mesaje, sentimente, acorduri fine, zâmbet și lacrimi, pasiune și tandrețe. Emoție și lacrimi. Dar mai ales… suflet.

Cam așa e Chilian. Un munte de suflet într-un chip blajin. Când îți povestește de chitara lui, îi zâmbesc ochii. La fel când îți spune câte în lună și stele despre căsuca lui. Făcută să primească oameni. Prieteni.

Pe plaja de la Vadu, desculț, când vrea caracatiță de Maramureș (slănină prăjită) și o gură de pălincă de la tribul cu pălăriuțe (maramureșenii), ți se pare că e de pe aici. De pe la noi.

Zece… întâmplări ciudate… ne-au adus aproape. Sufletește.

Dan Cristian COARDĂ

“Zece”, povestea unui cântec refuzat. Melodia “Zece” a fost scrisă în anul 1997, iar artistului Florin Chilian îi place să spună acum, la două decenii distanţă, povestea lui “Zece”, povestea unui cântec refuzat. Timp de trei ani această piesă a fost refuzată de radiodifuzori care motivau că nu se mai face muzică doar cu voce şi pian. Cu ajutorul unui prieten, cântecul a ajuns după atâta aşteptare să fie difuzat pe canalul de televiziune MTV unde a urcat în topuri de la prima apariţie. ”Zece” este prima piesă românească care a depăşit pe youtoube un million de vizualizări. Melodia apare editată în albumul ”Zece porunci”, în 2005. Iniţial s-a numit ”Rebus”, artistul fiind un împătimit al jocului încrucişărilor de cuvinte şi după spusele sale, are la bază emoţia primară şi joaca mentală. ”Nu am niciun merit pentru această melodie. M-am jucat, restul e respiraţie”, afirmă Florin Chilian.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut