Duminică, 9 iunie 2024, a 6-a după Paști, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare.
„În duminica a 6-a după Sfintele Paști, cinstim amintirea minunii vindecării orbului din naștere săvârșită de Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Este o minune pe care nimeni nu a săvârșit-o vreodată, minunile în sine sunt lucruri venite din lumea lui Dumnezeu, fie pe baza credinței omului care-și mărturisește credința că Dumnezeu poate să vindece și se roagă pentru a fi vindecat, fie pentru mijlocirea celor apropiați a celui bolnav, când acesta nu poate să se roage.
De data aceasta, Mântuitorul întâlnește acest orb și face minunea din proprie inițiativă. Orbul se vede că avea familie și era dus într-o răspântie de drumuri pe unde călătoreau pelerinii, să cerșească. Văzându-l, Apostolii își pun o problemă de credință a legii lor și-L întreabă pe Mântuitorul cine a păcătuit, acesta sau părinții lui? Aceasta era concepția poporului evreu, că păcatele părinților se răsfrâng asupra copiilor și asupra urmașilor până la al șaptelea neam. Nicidecum, zice Mântuitorul, nici el, nici părinții lui, combătând această concepție, deoarece Dumnezeu ar fi nedrept ca să arunce păcatele părinților asupra copiilor și blestemul părinților și viața lor păcătoasă să o plătească copiii și urmașii.
Este clar că Dumnezeul iubirii, Iisus Hristos Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu, dăruiește multe daruri ale părinților credincioși copiilor pe care-i aduc pe lume și-i cresc în credință. Asta da, se moștenesc darurile, nu blestemul, nu păcatele și slăbiciunile părinților. Dumnezeu, repet, ar fi nedrept să arunce asupra copiilor care încă nici nu s-au născut, sau după nașterea, creșterea și viața lor, jugul și povara păcatelor părinților. De aceea, Mântuitorul răspunde că nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci s-a născut așa ca să se arate slava lui Dumnezeu. Acum, Mântuitorul dezleagă taina vederii duhovnicești, pentru că orbul acesta din naștere n-a văzut niciodată, nici cerul, nici pământul, nici fața vreunui om, nici frumusețea creației divine, nici a comunității lui, nici chiar fața părinților care l-au născut. Și, totuși, avea o vedere.
Avea o vedere duhovnicească: în timp ce cărturarii și fariseii aveau o vedere, dar o vedere pizmașă, o vedere întunecată, și care nu vedeau binele făcut de Fiul lui Dumnezeu. Minunea tocmai de aceea este făcută, ca Mântuitorul să arate ceea ce a spus de altădată: Fiul Omului a venit ca cei ce văd să nu vadă și cei orbi să primească vederea. Vederea duhovnicească a orbului vindecat se vede din răspunsul pe care L-a dat celor care L-au chemat să-L judece, să-L întrebe cum s-a vindecat. Răspunsul lui a fost așa: din veac nu s-a auzit ca cineva să deschidă ochii vreunui orb din naștere. Dacă Acesta n-ar fi de la Dumnezeu, n-ar fi putut face această minune. Aici este profunzimea vederii lui duhovnicești și a înaltei lui gândiri duhovnicești, pentru că Îl mărturisește pe Hristos înainte de a-L fi cunoscut. Finalul este foarte fericit. Hristos îl întâlnește pe orbul vindecat și Mântuitorul îl întreabă: crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? Iar acesta, cunoscându-l și recunoscându-L pe Iisus că este binefăcătorul lui și Cel ce i-a dăruit integritatea fizică, sufletească și l-a integrat în familie și comunitate și societate, Îi răspunde: Cred, Doamne, și s-a închinat Lui.
Dumnezeu să ne dea libertatea vederii adevărate. Dumnezeu ne-a dăruit libertate desăvârșită. În niciun fel nu influențează decât prin harul Său, la cei credincioși, nu influențează alegerile noastre, deciziile noastre, alegerile noastre sunt libere, dar, în lumina acestei libertăți cu care facem alegerile, răspundem și de consecințele alegerilor noastre, care pot fi fericite sau nefericite, sau chiar fatale pentru unii dintre noi. Să ne dea Dumnezeu vederea duhovnicească suficient de binecuvântată și inspirată de Dumnezeu, să vedem mântuirea sufletelor noastre, să vedem binele pe care trebuie să îl facem, binele de dragul binelui și nu că am avea vreo datorie față de cineva și să iubim cu toată ființa noastră pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, Cel Înviat din morți a treia zi”.
Sfânta Liturghie Arhierească
Soborul a fost alcătuit din Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-economic și misionar, Protos. Serafim Bilț, eclesiarh, Pr. Florin Hoban, directorul Seminarului Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, Pr. Drd. Claudiu Ciascai, duhovnicul Seminarului, Pr. Ionuț Pleș, Pr. Florin Bălan, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeș, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol, Arhid. Vlad Nechita, Arhid. Alexandru Cupșinar, Arhid. Petru Vasile Bud, Diac. Ioan Hotico, Diac. Dănuț Silviu Pop, Diac. Vasile Chindriș.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei, dirijat de prof. muzicolog Paula Bondre.
Foto: Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol