Imaginile şi informaţiile adunate în timpul pelerinajului la locurile sfinte mi s-au statornicit în minte şi în suflet, acum, după cinci ani care au trecut, înţeleg și mai bine toate emoţiile şi trăirile care au putut să încapă atunci în inima noastră.
De o parte şi de alta a Pârâului Cedrilor, la poalele Muntelui Măslinilor, pe o suprafaţă de circa 20 ha de teren, plantată în special cu măslini, se află locul de rugăciune pe care Iisus l-a iubit cel mai mult, grădina Ghetsimani.
Adăposteşte patru locuri de închinare foarte importante pentru creştini: Mormântul Maicii Domnului, unde, potrivit tradiţiei creştine, Apostolii au înmormântat trupul Maicii Domnului, peştera Ghetsimani, Biserica „Sfântul Arhidiacon Ştefan” şi piatra prinderii lui Iisus, peste care se înalţă astăzi Biserica Tuturor Naţiunilor.
Am parcurs calea pe care în urmă cu peste 2000 de ani Hristos o urca pentru mântuirea noastră până pe Golgota. Înainte de a coborî spre cetate pe una dintre străzile care şerpuiesc astăzi pe Muntele Măslinilor, ne-am oprit în Grădina Ghetsimani, locul de rugăciune pe care Hristos l-a iubit cel mai mult din tot Ierusalimul.
Muntele Măslinilor este „păzit” la bază de Valea Cedrilor – Chedron, identificată cu aceea numită în Biblie Valea lui Iosafat, unde, după tradiţie, va avea loc Judecata tuturor neamurilor.
Grădina Ghetsimani, de unde au pornit trădarea şi arestarea Mântuitorului, a devenit loc de pelerinaj încă din primele secole creştine. Pe Muntele Măslinilor se urca cu ajutorul mai multor serii de trepte, săpate în piatră. Podul zidit peste Valea lui Iosafat, care trecea peste Pârâul Cedrilor, se află şi astăzi tot în acelaşi loc ca acum două milenii.
Grădina şi peştera Ghetsimani se află în partea de răsărit a Ierusalimului, lângă Muntele Templului, şi pe partea de vest a Muntelui Măslinilor. Prin mijlocul grădinii trece şoseaua asfaltată ce duce la Betania, Ierihon, Marea Moartă şi la Marea Tiberiadei.
În grădina Ghetsimani a avut loc rugăciunea şi trădarea lui Iisus. Aici Hristos îl numeşte pe Iuda prieten, căci până în ultima clipă Iisus a sperat că Iuda se va îndrepta. „Cu o sărutare, Iuda îl vinde pe Hristos. Dacă ar fi să gândim global, omul l-a trădat pe Dumnezeu. Iată de ce, deşi frumoasă, este cumplită această grădină. Este locul în care omul l-a trădat pe Dumnezeu, este locul în care omul L-a negat pe Dumnezeu.
În Biserica Naţiunilor, ridicată pe locul rugăciunii de dinainte de moarte a lui Iisus, în faţa altarului bisericii se găseşte şi astăzi piatra pe care Hristos a primit sărutul trădării. Stânca agoniei lui Iisus este înconjurată de un gard de fier forjat sub formă de coroană de spini, iar altarul din faţa stâncii este sculptat în formă de cupă, în amintirea rugăciunii lui Iisus.
Pe acea stâncă a stat Hristos când a venit Iuda şi l-a sărutat pe obraz. Biserica este o biserică ridicată cu sprijinul a 12 naţiuni. De aceea sunt 12 calote. În interior este o semiobscuritate, care a fost realizată pentru a aminti celor ce intră în biserică că aici s-a întâmplat un lucru rău; nu mai este lumină, căci lumina a fost pusă sub obroc. De aceea, în această biserică nu se aprind lumini, decât două-trei candele undeva lângă altar.
Biserica Naţiunilor a fost construită la iniţiativa călugărilor franciscani, între 1919 şi 1924, după proiectul arhitectului italian Antonio Barluzzi. Peste locul în care Iisus s-a rugat cu sudori de sânge exista încă din secolul al IV-lea o frumoasă basilică. Această biserică a fost distrusă de un cutremur, în locul ei, cruciaţii ridicând o capelă, părăsită însă după anul 1345.
Prof. dr. Ioan Dorel TODEA
