Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, luni, 27 aprilie 2026, la sediul Protopopiatului Ortodox Român Baia Mare a avut loc evaluarea proiectelor catehetice parohiale înscrise în cadrul Concursului Național Catehetic 2026, desfășurat sub tema „Familia – binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”.
Evenimentul a reunit mai multe parohii din zonă, fiecare participând cu proiecte menite să evidențieze rolul familiei în formarea spirituală și morală a credincioșilor. Evaluarea a fost realizată de o comisie formată din preoți și cadre didactice, coordonată de părintele protopop Ionuț Todorca, în calitate de președinte. Din comisie au mai făcut parte părintele Bogdan Ciocotișan, coordonator Biroul de Tineret al Protopopiatului Ortodox Baia Mare, vicepreședinte, Monica Câmpeanu, profesor pentru disciplina Religie și părintele Ioan Zorel Buia, secretar protopopesc.
În urma analizării și jurizării portofoliilor depuse, clasamentul final a evidențiat implicarea și creativitatea parohiilor participante. Premiul I a fost obținut de Parohia Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Săcălășeni, reprezentată de preotul paroh Adrian Dobreanu. Pe locul al doilea s-a clasat Parohia Ortodoxă Română Ferneziu, prin preotul paroh George Breaz, iar Premiul III a revenit Parohiei Ortodoxe Române din Satu Nou de Sus, coordonată de preotul David Cătălin. De asemenea, o mențiune a fost acordată Parohiei Ortodoxe Române Măgherăuș, unde slujește preotul Ioan Chânța.
Această etapă a concursului a avut ca obiectiv principal evaluarea proiectelor catehetice dezvoltate la nivel parohial, selecția celor mai valoroase inițiative și promovarea lor către etapa eparhială, unde vor reprezenta comunitățile locale.
Concursul Național Catehetic rămâne unul dintre cele mai importante demersuri educaționale ale Bisericii Ortodoxe Române, punând accent pe formarea tinerilor în spiritul valorilor creștine și al implicării active în viața comunității.
Dan Cristian COARDĂ






