Ziua Internațională a Pădurii a fost sărbătorită în avans de către elevii clasei a IV-a C (prof. înv. primar Lavinia Popișteanu) de la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Baia Mare.
Aceștia au participat la o activitate voluntară de plantare a unor puieți de paltin, stejar și castan sub atenta îndrumare a oamenilor inimoși de la Romsilva – Ocolul Silvic Firiza, coordonați de către ing. silvic Ionuț Leschian.
Copiii au fost încântați de experiența și informațiile acumulate. Activitatea face parte din proiectul-parteneriat ,,Să iubim și să protejăm pădurea!”, încheiat între școala băimăreană și instituția mai sus menționată.