Nume printre ani, din perioada 1969 – 2024. Printre cei care au lucrat în cadrul planetariului de-a lungul timpului, îi amintim pe prof. Augustin Mada (muzeograf și apoi director), prof. Găvrilă Tomoiagă – prof. de matematică, fost asistent universitar al prof. Ciurea de la Timișoara (secția astronomie – unde funcționa din 1964 – primul planetariu universitar din România), Ioan Șimon – muzeograf, Ioan Dascălu – tehnician, Zamfira Ciolte – supraveghetor, Ioan Bob – muzeograf și director, Ovidiu Ignat Muzeograf și director, Cristina Mureșan – muzeograf, Terezia Indrecan – supraveghetor, Ciprian Crișan – muzeograf, Mircea Lițe – muzeograf, Septimiu Vancea – muzeograf, Maria Pascu – inspector, Lia Petrica – referent, Andreea Bud – referent.
Printre cei mai apropiați colaboratori, de-a lungul anilor, îi menționăm pe actorul Paul Antoniu, pasionatul astronom amator Petre Leșiu, profesorul Vasile Pop, de la cercul astronomic al Palatului Copiilor și prof. Lucian Stoian, de la Colegiul Național ”Vasile Lucaciu”, coordonatorul centrului de excelență în astronomie din Baia Mare, Andrei Avram, muzeolog și colecționar – co-realizator al taberei de știință și – nu în ultimul rând – Ilie Tudorel – artist fotograf, promotor al valorilor perene izvorâte din tradiții și simboluri, co-organizator (alături de planetariu) al unei valoroase expoziții itinerate aproape în toată țara și autor al unui curs de astrofotografie. Desigur, adevărata listă este mult mai cuprinzătoare.
Să începem periplul documentar cu prof. Găvrilă Tomoiagă, fost asistent universitar al celebrului prof. Ioan Curea, care a înființat primul planetariu din România, domnia sa fiind și primul rector al Universității Timișoara, activând un pol de cercetare științifică în întreaga zonă, fiind – datorită competențelor și experienței sale – o personalitate solicitată în multe proiecte transnaționale ale vremii.
Prof. Găvrilă Tomoiagă, născut în 1940, s-a alăturat planetariului băimărean încă de la începuturi, undeva prin 1970, venind de la Timișoara, fiind pe rând instructor, muzeograf, șef de secție și director al planetariului. A rămas aproape de Complexul Astronomic băimărean până în august 1994, când s-a stins la numai 54 de ani. Sunt zeci de articole științifice în arhiva planetariului, semnate de prof. Găvrilă Tomoiagă care este și inițiator al unui atlas stelar (rămas in manuscris) și care a avut un aport deosebit la instalarea observatorului astronomic și a camerei solare.
Un om bun, bine pregătit și cu multă bunăvoie, prof. Tomoiagă s-a apropiat, dincolo de latura tehnico-științifică a vastului domeniu astronomic, de componenta etno-cosmologiei românești, prezentând în cadrul ghidajelor sale și constelațiile populare românești. În memoria sa, sala multifuncțională a planetariului îi poartă numele: ”Sala Găvrilă Tomoiagă”, o sală de conferințe, în care este etalată și expoziția ”Constelații românești tradiționale”, sunt accesibile planetariile pentru nevăzători, sală în care sunt uneori proiectate video-documentare tematice și în care, începând cu 2015, se întâmplă formidabila tabără de știință de la planetariu.
Crișan Petru Ciprian – muzeograf