Capul de afiș al etapei cu numărul 14 din Liga Națională de Handbal Masculin a fost duelul dintre primele două clasate Minaur Baia Mare și campioana Dinamo București, găzduit sâmbăta seara de Sala Polivalentă Lascăr Pană.
Pornind ca favoriți, elevii spaniolului Xavier Pascual aveau cel puțin până la pauză să se întrebuințeze serios în fața unui adversar extrem de disciplinat, bine organizat tehnico-tactic și care pe deasupra mai beneficia și de aportul pătimașilor suporteri.
Dinamoviștii reușesc în primele trei minute ale reprizei secunde să se distanțeze la trei goluri, deși rămâne fără pivotul de origine maghiară Miklos Rosta (avertizat cu cartonașul roșu iar mai apoi cu cel de culoare albastră).
Mult mai matură în joc și cu o valoare atât la nivelul grupului cât și la nivel individual, formația bucureșteană reușește să gestioneze cu brio întreaga repriză secundă, încheind acest derby cu un avantaj mult mai concludent decât ceea ce s-a jucat pe parchetul din polivalenta băimăreană, 37-30 (16-16).
Deși bucureștenii au mărit ecartul la zece puncte față de locul doi, indiferent de rezultatele din această etapă băieții noștri vor ierna pe podium, campionatul urmând a se relua de abia pe data de 4 februarie 2024 cu jocul din deplasare cu ocupanta locului șase Gloria Buzău.
Minaur Baia Mare
Anton Terekhov (6 inttervenții), Hayder Al Khafadji (6 intervenții) – Robert Nagy (8 goluri), Tudor Botea (6), Gabriel Cumpănici (5), Milan Kotrc (4), Anderson Mollina da Silva (3), Viorel Fotache (2), Stevan Vujovic (1), Lucas Sabou (1), Nikola Ivanovic, Tomas Cip
Antrenori: Alexandru Sabou, Mihai Bușecan, Ionuț Irimuș
Dinamo București
Vladimir Cupara (3 intervenții), Saeid Heidarirad (8 intervenții) – Alex Pascual (6 goluri), Lazar Kukic (5), Stanislav Kasparek (5), Călin Dedu (4), Andrii Akimenko (4), Nicușor Negru (3), Tudor Buguleț (2), Luca Cindric (2), Miklos Rosta (2), Ante Kuduz (2), Dan racoțea (1), Viachaslau Bokhan (1), Robert Militaru, Javier Humet
Antrenori: Xavier Pascual Fuertes, Jordi Giralt Alberich, Sebastian Bota, Răzvan Pop