Preacucernicul părinte Gheorghe Bălan, proin-consilier eparhial economic, s-a mutat la Domnul.
Cu profundă tristețe, vă aducem la cunoștință faptul că, preacucernicul părinte Gheorghe Bălan, tatăl părintelui Milan Bălan, consilier eparhial al sectorului teologic-educațional, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 80 de ani de viață și 60 de ani de slujire preoțească.
Ierarhii Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului: Preasfințitul Părinte Episcop Iustin și Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, părinții din Administrația Eparhială și din Protopopiatul Ortodox Român Baia Mare, dimpreună cu preoții slujitori din Sfânta noastră Episcopiei, transmit un mesaj de condoleanțe, mângâiere, întărire și alinare sufletească pentru familia îndoliată.
Trupul a fost depus la biserica cu hramul „Soborul celor 12 Sfinți Apostoli” din Municipiul Baia Mare (biserica de lângă Gară), pe care a iubit-o atât de mult și în care a slujit cu multă râvnă și dragoste până la momentul trecerii în lumea veșniciei.
Slujba priveghiului va fi săvârșită joi, 23 noiembrie 2023, de la ora 17:00, de către Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, iar vineri, 24 noiembrie 2023, Preasfințitul Părinte Iustin, Întâistătătorul Eparhiei noastre, va oficia Slujba înmormântării cu începere de la ora 12:00.
Bunul Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească cu drepții întru Împărăția Sa, așezând pe creștetul lui cununa răsplății pentru vrednica slujire pastorală și neodihna cu care a lucrat în Biserica lui Hristos, cu responsabilitate și fidelitate! Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Preotul Bălan Gheorghe – scurt parcurs biografic
Preotul Bălan Gheorghe, s-a născut în 24 mai 1943 în localitatea Filioara, comuna Agapia, județul Neamț. A urmat Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț și cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu. Și-a început activitatea în satul Ciocotiș din Țara Lăpușului (1965-1970). Încă din primii ani de preoție s-a îngrijit de buna rânduială parohială: a construit o casă parohială și a pictat biserica. În primăvara anului 1970, la chemarea protopopului Pop Carol din Baia Mare, și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofil Herineanu al Clujului, preotul Gheorghe a fost numit preot la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Valea Borcutului și secretar al Protopopiatului Baia Mare.
Părintele Bălan Gheorghe și-a asumat misiunea preoțească în municipiul Baia Mare pentru zidirea sufletelor în drumul spre mântuire dar și pentru zidirea lăcașurilor bisericești pentru folosul creștinilor și slava Lui Dumnezeu: a făcut reparații capitale și a repictat bisericuța din cartierul Valea Borcutului.
În anul 1974 a fost numit preot paroh la biserica „Sfântul Nicolae” de pe strada Crișan din municipiul Baia Mare. Biserica era mică și grav deteriorată. Trebuia reconstruită, însă autoritățile comuniste nici nu discutau eliberarea unei autorizatii. Părintele Gheorghe Bălan a luat o decizie grea și riscantă: demolarea și reconstruirea bisericii în două etape. Riscurile erau foarte mari: pierderea construcției în totalitate și sancțiuni grave. Din primăvara anului 1980 până în decembrie 1981 biserica a fost reconstruită în totalitate. Au fost doi ani de grele încercări și nesomn. Bunul Dumnezeu i-a fost alături și mulți binecredincioși băimăreni au pus mâna efectiv ziua și noaptea la reconstruirea rapidă. În perioada respectivă Protopopiatul Ortodox se afla în chirie într-un imobil pe strad Vasile Lucaciu. Părintele Gheorghe și-a asumat construirea unui nou sediu pentru protopopiat cu birouri, sală de conferințe, locuințe de serviciu și ateliere, pe locul unei case parohiale dărăpănate situată pe strada Simion Bărnuțiu. Structura s-a edificat în perioada 1986-1989.
Din anul 1990, ortodoxia băimăreană a cunoscut evenimente radicale și o evoluție neînchipuită: s-a reînființat Episcopia Maramureșului și Sătmarului – ca necesitate pastoral misionară urgentă a Bisericii Ortodoxe. IPS Arhiepiscop Justinian a venit la Baia Mare de la Cluj pentru a-și îndeplini misiunea de Episcop și a pornit de la o mică echipă de consilieri între care și părintele Bălan Gheorghe. În 1990, pe fondul unor mari tensiuni sociale și interconfesionale, nici Primăria, nici Consiliul Județean și nicio altă autoritate nu s-a arătat dispusă să sprijine reînființarea Episcopiei. Atunci, părintele Balan Gheorghe a deschis ușa casei sale de pe strada Ion Creangă. Acolo, Preasfințitul s-a sălășluit un an împărtășind împreună cu părintele Gheorghe și cu familia acestuia, bucuriile și îngrijorările pe care le aveau pentru Biserică.
Episcopia Ortodoxă a fost adusă la demnitatea cuvenită prin bunăvoința Armatei și a Guvernului care a oferit actualul sediu de pe strada Avram Iancu. Părintele Bălan Gheorghe având responsabilitatea de Consilier Economic, sub ascultarea vrednicului de pomenire Arhiepiscopul Justinian, a reusit cu bani puțini, să aducă vechea clădire la un stadiu onorabil și util pentru o reședință eparhială. Mai târziu, părintele Gheorghe a primit încredințarea de a construi un nou corp de clădire în curte, cu capelă, birouri și locuință pentru Episcop.
Părintele Bălan Gheorghe, aflat sub binecuvântarea plină de sfințenie a Înaltpreafințitului Justinian, a făcut demersuri în numele Episcopiei, pentru atribuirea unor terenuri pentru construirea noilor biserici (locul actualei catedrale episcopale, biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, biserica „Buna Vestire”, și desigur pentru biserica „Soborul Sfinților 12 Apostoli”, în care ne aflăm. Pentru actuala Catedrală, părintele Gheorghe a făcut eforturi și demersuri administrative dificile, pentru schimbarea statutului acesteia din biserică parohială la cel de „Catedrală Episcopală” (mai ales că parohia respectivă, timp de mai mulți ani a tinut lucrarea la stadiul de fundație). Astfel, lucrările au fost preluate de către Preasfințitul Părinte Iustin care, cu multă râvnă s-a dedicat acestei lucrări de mare importanță națională, eclesială și arhitecturală pentru pentru municipiul Baia Mare și pentru ortodoxia din nord-vestul Transilvaniei.
În 1991, părintele Gheorghe pleacă de la biserica „Sfântul Nicolae”, lăsând în urmă frumoasa construcție și buna rânduială parohială, asumându-și o nouă misiune – în slujba creștinilor ortodocși din zona Gării. Pentru creștinii care în perioada comunistă mergeau cu autobusul la biserică până în Centrul Vechi, părintele Gheorghe a înființat o nouă parohie și a pus temelie acestei noi biserici cu hramul „Soborul Sfinților 12 Apostoli”. Timp de doi ani curtea Școlii 15 (acum I. L. Caragiale) a fost marele naos sub cupola cerului, unde s-au adunat creștinii din aceasta parte a orașului.
Timp de aproape 8 ani, subsolul bisericii a fost un smerit și bun adăpost de veghe și rugăciune zilnică, până când – lucrările fiind aproape gata, în 12 noiembrie anul 2000, biserica a fost sfințită de către Episcopii noștri: Înaltpreasfințitul Justinian și Preasfințitul Iustin. Tot în anul 2000, părintele Gheorghe a început un nou proiect: Biserica „Buna Vestire”: a sfințit locul în 7 mai, a realizat fundația noii biserici și a încredințat lucrările preoților Codrea Gheorghe și Florin care au preluat parohia nou constituită. Părintele Bălan Gheorghe, până la cei 80 ani de viețuire și 60 de ani de slujire preoțească, este preotul care a dăruit cu jertfelnicie orașului Baia Mare: păstorire, jertfă și zidire.
În anul 2017, părintele Gheorghe Bălan, prin Hotărârea Consiliului Local 616 / 2017 a primit titlul de „Cetăţean de onoare al municipiului Baia Mare”. Acest gest de apreciere și prețuire a venit din partea domnului Primar al municipiului Baia Mare – Cătălin Cherecheș și al Consiliului Local deoarece este unul dintre cei care a susținut rezistența identității noastre prin credință în perioada comunistă, a împărtășit în aceeași casă cu părintele nostru Justinian Arhiepiscopul durerile și greutățile responsabilității eparhiale, a ctitorit și rectitorit 3 lăcașuri, a ajutat la începerea altora și mai cu seamă, părintele este preotul care și-a pus rugăciunea și sufletul înaintea Bunului Dumnezeu pentru mii de credincioși băimăreni, aducând har pentru cei nou botezați și binecuvântare tinerilor cununați, mângâind tristețea la plecarea unora în veșnicie, stând zilnic în veghe și rugăciune ca o candelă aprinsă în bisericile din Baia Mare pe care le-a ctitorit sau rectitorit.
Biserica Ortodoxă Română i-a apreciat munca și activitatea prin importante distincții: „Iconom Stavrofor”, „Crucea Patriarhală”, iar Preasfințitul Părinte Iustin, i-a conferit „Crucea Justinian Arhiepiscopul”pentru merite deosebite sub ascultarea Arhipăstorului nostru Justinian, respectiv, anul acesta, la data de 25 mai 2023, la împlinirea vârstei de 80 de ani „Crucea Voievodală Maramureşeană”, cea mai importantă distincţie a Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului şi Gramata care o însoţeşte.
Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului