Ziua Satului Românesc sărbătorită în ultima duminică din luna septembrie a fiecărui an

2 minute de citit
- Publicitate -
În ultima duminică din luna septembrie a fiecărui an (anul acesta, 24 septembrie) este sărbătorită Ziua Satului Românesc, proclamată prin Legea n. 44 / 2020 și publicată ulterior în Monitorul Oficial.
Amintim faptul că anul 2019 a fost o zi continuă dedicată satului românesc, deoarece Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat 2019 drept „An omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari”), tocmai din îngrijorarea Bisericii noastre Ortodoxe strămoșești, căci ea vede și simte cel mai dureros cum se sting și ne mor satele noastre dragi și sfinte care erau cândva pline de viață, de credință, de frumusețea portului, graiului, obiceiurilor și tradițiilor noastre unice, care ne-au dus faima în toată lumea.
Pentru a diminua fenomenul depopulării satelor, Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului, cu binecuvântarea și prin implicarea directă a Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, a întocmit un program în 12 puncte, care înseamnă tot atâtea proiecte care au fost implementate în anul 2019, cum ar fi „Cartea – lumină pentru sate”, prin care se vor înfiinţa biblioteci săteşti în localităţile sărace, fiecare parohie; „Drumul Catedralelor din lemn”; fiecare preot are datoria să întocmească o monografie a satului pe care îl păstoreşte; emiterea Ordinului „Justinian Arhiepiscopul” şi Medalia „Justinian Arhiepiscopul”, care se vor înmâna preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari din satele Eparhiei și altele.
În anul 2022, în Eparhia Maramureşului şi Sătmarului s-a desfășurat un eveniment unic și de mare anvergură, intitulat „Satele Unite ale Maramureșului și Sătmarului.
PS Iustin: „Biserica este cea care simte, pe de o parte, valoarea satului şi importanţa lui şi tot Biserica este cea care aduce în prim plan importanţa satului românesc, dar şi drama acestuia prin plecarea a peste 4,5 milioane de români în afara graniţelor, care îşi păstrează credinţa, fac apostolat şi păstrează creştinismul într-o Europă îmbătrânită şi secularizată, care şi-a abandonat rădăcinile. Măcar în al doisprezecelea ceas trebuie să ne aducem oamenii lângă noi. Trăim drama depopulării satelor!”.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut