Ziua egalității de șanse între femei și bărbați, marcată de DGASPC Maramureș

2 minute de citit
- Publicitate -

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Maramureș a marcat ieri Ziua egalității de șanse între femei și bărbați, celebrată anual în România în data de 8 mai, în contextul împlinirii a 11 ani de la adoptarea Legii nr. 23/2015 privind declararea acestei zile ca zi națională dedicată promovării egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați.

La inițiativa ANES – Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, la Centrul de zi Griviței Baia Mare s-a desfășurat o întâlnire la care au participat șefii centrelor sociale din cadrul DGASPC Maramureș, personal de specialitate, precum și tineri care frecventează centrul de zi.

Discuțiile s-au concentrat pe două teme de actualitate și deosebit de importante:
• prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă;
• „Egali în viață – Egali în educație”. Promovarea principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați în domeniul educației.

„Activitatea a reprezentat un prilej de dialog și reflecție asupra importanței construirii unei societăți bazate pe respect, echitate și incluziune, în care fiecare persoană beneficiază de aceleași drepturi și oportunități, indiferent de gen.

DGASPC Maramureș promovează constant principiile egalității de șanse, nediscriminării și respectării demnității umane, atât în relația cu beneficiarii serviciilor sociale, cât și în cadrul mediului organizațional. Instituția își reafirmă angajamentul ferm pentru asigurarea unui climat de lucru sigur, echitabil și bazat pe respect reciproc, în care orice formă de discriminare, hărțuire sau tratament inechitabil este prevenită și combătută prin măsuri concrete, dialog și responsabilitate instituțională.

În perioada următoare, la nivel local vor fi organizate și alte activități dedicate promovării egalității de șanse între femei și bărbați, cu scopul de a susține participarea echitabilă a femeilor și bărbaților în toate domeniile vieții sociale și profesionale și de a încuraja dezvoltarea unei comunități incluzive și responsabile”, arată DGASPC.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut