Ziua Artistului Plastic Băimărean, celebrată în 5 mai, a adus în Baia Mare o serie de evenimente dedicate comunității artistice locale, în cadrul Anului Aniversar care marchează 130 de ani de la înființarea învățământului artistic alternativ.
Manifestările au avut loc sub coordonarea prof. univ. dr. habil Laura Teodora Ghinea, manager al Centrului de Artă Contemporană Colonia Pictorilor Baia Mare, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România.

Prima parte a zilei a fost marcată de inaugurarea Monumentului „Pantheon” din Cimitirul de pe Dealul Florilor, readus la viață printr-o replică fidelă a lucrării realizate în 2016 de artistul Marcel Stanciu. Monumentul, realizat din bloc masiv de andezit, fier, litere aplicate și transfer fotografic istoric, a fost refăcut cu sprijinul Parohiei Reformate, la inițiativa Fundația Arte+.
„Așa cum am promis acum un an, că se va reface monumentul Pantheon dedicat artiștilor băimăreni plecați dintre noi — lucrarea de sculptură aflată în Cimitirul Dealul Florilor — astăzi am avut bucuria de a-l dezveli pe cel nou, dar vechi. 10 years after (2016–2026), le mulțumim artistului sculptor Marcel Stanciu, Parohiei Reformate, Pietrăriei Varga, Daniel Nedele, Moldovan Ignac și Marosan Zoltan”, a declarat Laura Ghinea.
Evenimentele au continuat în incinta Coloniei Pictorilor, unde publicul a participat la vernisajul unei expoziții dedicate artiștilor băimăreni. În același cadru festiv, a fost desemnat și celebrat Artistul Anului 2026, titlu acordat lui Ioan Pop Vereta, într-un moment de recunoaștere a contribuției sale la viața artistică locală.
MaramuresOnline.ro








