Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia – Monahul Nicolae (Steinhardt) Delarohia, ediția a 25-a

2 minute de citit
- Publicitate -

Anul acesta se împlinesc 60 de ani de la eliberarea din închisoare a marelui om de cultură, eseist, critic literar și mărturisitor din temnițele comuniste, monahul Nicolae Delarohia. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, în cadrul Zilelor Culturii și Spiritualității, la Mănăstirea Rohia se vor desfășura următoarele manifestări:

În perioada 23-29 iulie, la Mănăstirea Rohița are loc tabăra de pictură unde se lucrează icoane pe sticlă și pe lemn de către pictori din Transilvania.

”Luni 29 iulie, de la ora 10:30, la mormântul părintelui Nicolae din cimitirul Mănăstirii Rohia va avea loc slujba Parastasului. În continuare, de la ora 11:00 în biserica mare a Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia, se va desfășura Masa rotundă cu tema: „Am intrat în închisoare orb și ies cu ochii deschiși”. Lecția închisorii la N. Steinhardt (moderator Arhim. Macarie Motogna – starețul Mănăstirii Rohia).

La această masă rotundă vor participa: Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, vicepreședinții Fundației „N. Steinhardt”: Pr. prof. univ. dr. Ștefan Iloaie, Conf. univ. dr. Florian Roatiș, Conf. univ. dr. George Ardeleanu, dr. Teodor Ardelean, drd. Kenan Wang-Dionisie și alți invitați.

De la la ora 12:30 va avea loc lansarea cărții „Craii de Curtea-Veche”, autor Mateiu Caragiale, ediție alcătuită de N. Steinhardt, G. Tomaziu și Dinu Albulescu, apărută la Editura Coresi, 1945. Ediție anastatică îngrijită de Ioan Pintea și George Ardeleanu, Editura Școala Ardeleană, 2023.

De la ora 17:00, la Mănăstirea Rohița va avea loc Dezbaterea cu tema „Experiența detenției, experiența transfigurării creștine. Modelul N. Steinhardt”. Vor participa membrii Fundației „N. Steinhardt”, iconarii prezenți în tabăra de la Mănăstirea Rohița și alți invitați.

Manifestările sunt organizate de către Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, Fundația „N. Steinhardt” și Mănăstirea Rohița”, a spus Arhim. Dr. Macarie Motogna, Președintele Fundației „N. Steinhardt”

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut