Zece scaune multifuncționale noi la UPU-SMURD Baia Mare, printr-o donație UAC Europe esențială pentru pacienți

1 minute de citit
- Publicitate -

Unitatea de Primiri Urgențe – SMURD din cadrul Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare a primit astăzi un sprijin important pentru îmbunătățirea condițiilor de tratament și confort ale pacienților. Zece scaune multifuncționale, indispensabile pentru siguranța și confortul persoanelor aflate în îngrijire, au fost livrate în cadrul unei donații realizate de compania UAC Europe.

Acțiunea de sponsorizare a fost posibilă prin implicarea directă a lui Daniel Vărzaru, Director Dezvoltare și Relații Guvernamentale în cadrul UAC Europe. Reprezentanții unității medicale au transmis mulțumiri pentru promptitudinea și deschiderea cu care a răspuns acestei nevoi stringente din secția UPU-SMURD.

“Este un gest de solidaritate care vine în sprijinul direct al pacienților noștri, dar și al personalului medical. Scaunele multifuncționale vor contribui semnificativ la îmbunătățirea fluxului medical și la creșterea gradului de confort pentru persoanele aflate în situații critice”, a declarat dr Rareș Pop, manager interimar al Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.

Donația face parte dintr-o serie mai largă de inițiative menite să susțină sistemul medical maramureșean, într-un moment în care modernizarea dotărilor și sprijinul comunității sunt mai importante ca oricând.

MaramuresOnline.ro

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut