Muzeul Satului din Baia Mare îi invită pe copii, părinți și pe toți cei care își doresc să petreacă un weekend în mijlocul naturii la o nouă ediție a evenimentului „Satul de pe Dealul Florilor”. Activitățile vor avea loc în perioada 22–23 august, într-o atmosferă inspirată de satul tradițional.
Vizitatorii vor avea ocazia să participe la mai multe ateliere creative, în cadrul cărora lucrurile simple vor prinde formă prin imaginație și îndemânare.
Programul include un atelier de realizare a terariilor, coordonat de Alexandra Rus, un atelier de croșetat păpuși, alături de Oana Bumbariu, precum și „Artizani de weekend”, organizat împreună cu Agora Urbană.
Atelierele sunt concepute pentru a oferi participanților o experiență relaxantă și creativă, printre casele tradiționale și pomii din incinta muzeului.
Organizatorii îi invită pe cei interesați să descopere bucuria de a crea și să păstreze o amintire de la o zi petrecută în atmosfera satului de odinioară.
Biletul de acces este de 6 lei pentru adulți și 3 lei pentru copii, iar taxele atelierelor se achită direct coordonatorilor.
MaramuresOnline.ro
















