Volei: 31 de ani de când Explorări devenea prima campioană națională din provincie

2 minute de citit
- Publicitate -
După 44 ani de supremației a echipelor din București în voleiul masculin românesc, Universitatea Explorări devenea, în 13 mai 1993, prima campioană națională din provincie.
Performanța de acum 31 de ani a fost obținută după o finală cu Dinamo București, disputată după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Explorări a câștigat primul joc desfășurat în capitală cu 3-1, după care l-a pierdut pe cel de-al doilea cu același scor. Au urmat două partide pe teren propriu, ambele câștigate de băimăreni, cu 3-1 și 3-0.
La finalul ultimei întâlniri, Explorări a cucerit titlul de campioană, într-o atmosferă extraordinară. Sala polivalentă din Baia Mare a fost arhiplină, la ultimele două întâlniri, suporterii fiind prezenți inclusiv în spatele porților de handbal.
La 41 de ani, antrenorul secund Adrian Arbuzov, simbolul voleiului băimărean, a și jucat un meci în acea ediție de campionat. Albanezul Arjan Korca a fost primul jucător străin din istoria sportului băimărean. Aflați pe teren la cucerirea titlului național din 1993, Marius Botea și Sorin Pop sunt acum antrenorii echipei Știința Explorări.

Lotul echipei „U” Explorări Baia Mare, ediţia 1992-1993:

Adrian Moroianu, Marius Botea, Stelian Grozav, Oliver Alexa, Arjan Korca, Sorin Pop, Tamaş Hall, Vasile Petrețchi, Florin Crăciun, Virgil Onac, Claudiu Podar, Sorin Pușcaș.
Antrenor principal: Mircea Spătăcean
Antrenor secund și jucător: Adrian Arbuzov
Președinte: prof. Ion Benga
Medic: dr. Ioan Roman. Vasile Trif
secretar: Ilie Marinca, vicepreședinte Asociația Județeană de Volei
sursa: Știința Explorări Baia Mare
foto: Deak Laszlo

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut