Duminică, la lăsarea serii, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș a primit vizita delegației oficiale a Republicii Populare Chineze, condusă de Excelența Sa, ambasadorul Chen Feng, însoțită de președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea, și de primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș.
Delegația a fost întâmpinată la Muzeul Satului Baia Mare de managerul instituției, dr. Monica Mare, alături de muzeograful Alexandra Lazăr, care le-a oferit un periplu prin universul satului tradițional maramureșean.
„În lumina caldă a înserării, oaspeții au descoperit patrimoniul muzeului prin monumentele de arhitectură vernaculară reprezentative pentru cele patru zone etnografice ale Maramureșului, aflând detalii despre particularitățile tehnicilor tradiționale de construcție, organizarea gospodăriilor, precum și despre obiectele de uz casnic și inventarul gospodăresc care ilustrează viața de odinioară a comunităților maramureșene.
Vizita a fost întregită de un moment artistic susținut de membrii Ansamblului Folcloric Național „Transilvania”, coordonat de managerul Iuliana Dragoș, care au oferit invitaților o autentică demonstrație a frumuseții cântecului și dansului popular românesc. Oaspeții s-au bucurat, totodată, de o degustare de produse tradiționale maramureșene, descoperind astfel și gusturile autentice ale locului, expresie a ospitalității și identității noastre culturale.
La finalul vizitei, ne-am alăturat unuia dintre cele mai emoționante momente ale serii, desfășurat în fața clădirii pavilionare a muzeului. În cadrul evenimentului „Noaptea Dorințelor”, mii de lampioane au fost lansate spre cer, într-un spectacol impresionant, simbol al speranței, prieteniei și dialogului dintre culturi”, precizează reprezentanții Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș.
















