Vizită oficială în comunitățile de romi din Baia Mare pentru implementarea Strategiei de incluziune

5 minute de citit
- Publicitate -

Reprezentanți ai Guvernului și ai Agenției Naționale pentru Romi au efectuat, la finalul săptămânii trecute, o vizită în comunitățile de romi de pe Pirita și Craica din municipiul Baia Mare, ocazionată de reuniunea grupului mixt pentru implementarea Strategiei Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome pentru perioada 2022-2027. Cu acest prilej, au fost expuse progresele înregistrate pe plan local, demersurile și provocările administrației locale pentru integrarea acestor cetățeni.

”Baia Mare trebuie și poate să devină un exemplu de bună practică în gestionarea problemei comunităților vulnerabile și integrarea acestora în societate. Vreau să se înțeleagă clar că prioritatea mea în administrația locală este împlinirea nevoilor tuturor cetățenilor, nu doar ale unei etnii sau ale unui grup de oameni. Proiectele pe care le avem în lucru, care pot să aducă dezvoltare orașului nostru și, implicit, o creștere a calității vieții, necesită fonduri semnificative. Integrarea în societate a celor care locuiesc în anumite așezăminte informale este o necesitate a comunității noastre, nu un moft, însă pentru a realiza acest lucru, că ne place sau nu, avem nevoie de bani”, a declarat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

În ultimii ani, Primăria Municipiului Baia Mare a implementat, prin Direcția de Asistență Socială și în colaborare cu ONG-urile din Baia Mare, o serie de programe pe care le desfășoară în continuare și care sunt menite să integreze romii, în special copiii, în societate.

”Educația, accesul la servicii medicale și utilități sunt nevoi de bază pe care suntem obligați să le asigurăm acestor oameni, dacă ne dorim într-adevăr să schimbăm ceva. Comunitatea de pe Pirită, unde trăiesc 72 de familii, beneficiază de acces la apă, dușuri, mașini de spălat. În apropiere sunt amenajate module speciale pentru activități educaționale și un afterschool pentru elevi, dar și un cabinet medical și câteva locuințe de urgență protejate, realizate cu sprijinul Asociației ”Pirita Children”. Comunitatea de pe Craica, unde avem 211 familii, beneficiază, de asemenea, de sprijin prin Centrul de Reabilitare Socială, unde copiii au parte de activități educaționale, afterschool, mese calde, transport la școală și asistență medicală”, a punctat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

Discuțiile cu reprezentanții Guvernului și ai Agenției Naționale pentru Romi s-au concentrat și pe sursele de finanțare ce pot fi accesate pentru sprijinirea acestor comunități.

”Îmi doresc să ne implicăm cât mai mult, iar pentru asta trebuie să identificăm surse de finanțare. Există axe de finanțare care ne pot ajuta să intervenim, inclusiv pentru construirea de locuințe sociale. Totuși, suntem limitați de anumite sincope ale ghidului de finanțare și de fondurile insuficiente în raport cu nevoile populației de romi și criteriile legii locuințelor sociale. Suntem, însă, determinați să depunem proiecte prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027. Apelul este deschis până în octombrie și putem obține 1.150.000 de euro, din care 770.000 de euro pot fi direcționați către construcția de locuințe sociale noi”, a adăugat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

Delegația guvernamentală a apreciat în mod favorabil modul de gestionare a acestor probleme în municipiul Baia Mare.

”Mă bucur că am impresionat în mod pozitiv delegația guvernamentală, că munca noastră este vizibilă și apreciată. Îmi doresc ca Baia Mare să devină un exemplu de bună practică la nivel național în gestionarea acestor probleme ale comunităților marginale. Educația, în primul rând, este cea care poate să facă diferența. Unii ar spune că țelul meu este nerealist, însă sunt convins că, în timp, cu seriozitate și determinarea vom putea ajunge să eliminăm aceste așezăminte informale. Vom continua să colaborăm îndeaproape cu secretarii de stat, cu asociațiile neguvernamentale pentru a ne atinge aceste obiective cât mai repede”, a conchis Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

- Publicitate -
TAGGED: ,
Share this Article
Sari la conținut