Vineri se deschide podul provizoriu peste Săsar și se finalizează reabilitarea trecerii de cale ferată Baia Mare – Satu Mare

3 minute de citit
- Publicitate -

Primarul municipiului Baia Mare, Doru Ioan Dancuș, a anunțat că vineri va fi deschis circulației podul provizoriu construit peste râul Săsar, în paralel cu finalizarea reabilitării trecerii la nivel cu calea ferată de pe ruta Baia Mare – Satu Mare. Edilul a precizat că probele de rezistență ale podului vor fi efectuate joi, iar lucrările la trecerea de cale ferată sunt aproape încheiate. Dalele elastice au fost montate, iar în cursul zilei de astăzi se toarnă stratul de asfalt.

„Pentru prima dată în ultimele trei luni răsuflu ușurat. Suntem pregătiți să reluăm traficul rutier pe varianta de ocolire, inclusiv cel de mare tonaj, în condiții poate chiar mai bune decât înainte”, a declarat Doru Dancuș.

Primarul a subliniat că finalizarea acestor lucrări a necesitat numeroase discuții cu instituții naționale și regionale, mulțumind conducerii Regionalei CFR Cluj, CNAIR, Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj, dar și președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea, precum și lui Sorin Grindeanu.

În paralel, municipalitatea continuă în ritm accelerat și alte șantiere din oraș. Prioritatea, potrivit edilului, rămâne refacerea carosabilului și a trotuarelor afectate de lucrările la rețelele de utilități.

„De săptămâna viitoare, pe strada Victoriei se va circula pe asfalt pe întreg tronsonul de la intrarea din Independenței până la Pronto. Până la finalul lunii septembrie,  începutul lunii octombrie va fi asfaltată și porțiunea dintre Pronto și Vivo. În aproximativ o săptămână finalizăm lucrările de pe strada Rozelor. În paralel, avansăm și pe străzile Dealul Crucii, Privighetorii, Colonia Topitorilor și Cerbului.

O altă veste pe care vreau să v-o împărtășesc este că urmează să începem curând reabilitarea integrală a bulevardului Independenței, de la Dacia Service și până la intersecția cu podul Unirii. În contextul ultimelor luni, am preferat să amânăm începerea lucrărilor propriu zise pentru a nu îngreuna și mai mult traficul. Chiar și așa, vom începe cu partea de trotuare, respectiv pregătirea terenului pentru construcția pistelor de biciclete și trecerea rețelelor edilitare în subteran, abia ulterior urmând să se lucreze, etapizat, pe partea carosabilă”, a mai declarat Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

MaramuresOnline.ro

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut