Vasile Moldovan, primarul municipiului Sighetu Marmaţiei: „Cuvântul de ordine al acestui mandat va fi DEZVOLTARE”

4 minute de citit
- Publicitate -
În 24 octombrie a.c. a avut loc ședința de constituire a Consiliului Local Sighetu Marmaţiei și de depunere a jurământului de către primar în urma validării rezultatelor alegerilor din 9 iunie 2024.
Şedința de învestire a avut loc în prezența subprefectului Liliana Moga, la care au participat şi senatorul Sorin Vlașin și Gabriel Zetea. președintele Consilului județean Maramureș.
„Astăzi 24 octombrie am depus jurământul pentru un nou mandat de primar al municipiului Sighetu Marmației. Am fost profund emoționat, poate chiar mai mult decât la prima mea învestire ca primar și asta datorită rezultatului copleșitor al ultimelor alegeri, o confirmare a faptului că sighetenii doresc să continuăm împreună procesul de dezvoltare al orașului nostru, drum pe care am pornit acum patru ani.
Mulțumesc tuturor celor care m-au susținut în mandatul care tocmai s-a încheiat, în campanie și apoi m-au votat, sighetenilor aflați în străinătate care mi-au trimis mesaje de încurajare, dar și celor care care nu m-au votat și care îmi aduc aminte că avem încă multe situații de perfectat, lucruri de făcut și poate chiar de schimbat. Nu în ultimul rând doresc să mulțumesc familiei, echipei mele frumoase din PSD – organizația Sighetu Marmației și colaboratorilor mei, fără al căror efort rezultatul nu ar mai fi fost același.
Reflectând asupra mandatului trecut, pot afirma că sunt mândru de realizările noastre comune. Am reușit să implementăm proiecte importante în infrastructură, am investit în educație, sănătate și în modernizarea administrației publice locale, acordând o atenție sporită relației directe cu cetățeanul.
Drumul nu a fost lipsit de provocări. Am întâmpinat dificultăți financiare și logistice, am avut de gestionat o pandemie și mai apoi fuxul de migranți sosiți în orașul nostru urmare a conflictului armat din Ucraina. Unele proiecte au necesitat mai mult timp și resurse decât ne-am fi dorit, însă, fiecare obstacol a fost o lecție valoroasă, care ne-a întărit determinarea de a continua să lucrăm pentru binele comunității noastre.
Privind spre viitor, sunt încrezător că împreună cu noul consiliu local, cu colegii din primărie și cu voi stimați sigheteni, putem transforma aceste provocări în oportunități. În acest nou mandat, ne vom concentra pe proiecte esențiale, precum atragerea de investiții care să sprijine economia locală, continuarea proiectelor de reabilitare a străzilor și de dezvoltare a sistemului de transport public, extinderea spațiilor verzi, continuarea procesului de modernizare a cartierelor.
Doresc să colaborez strâns cu toți consilierii locali, pentru a valorifica experiența acumulată și a îmbunătăți comunicarea în consiliul local și cu cetățenii. Este esențial să ne ascultăm unii pe alții și să lucrăm în echipă, pentru a identifica cele mai bune soluții la nevoile comunității.
Cuvântul de ordine al acestui mandat va fi DEZVOLTARE, conștient fiind însă că viața unei comunități moderne nu se rezumă doar la economie și bunăstare. Un oraș civilizat are nevoie de curățenie, liniște, siguranță, de spații adecvate pentru petrecerea timpului liber, de servicii performante de sănătate, de viață culturală și, poate cel mai important aspect dintre toate, de un sistem de educație și formare profesională care să ne asigure un viitor demn.
Promit să fiu primarul tuturor, așa cum am fost și în primul mandat și îmi propun să îi conving nu doar pe cei care m-au votat în această funcție, ci în egală măsură pe cei care au avut alte opțiuni.
Vă mulțumesc tuturor celor care ați participat astăzi la acest important eveniment pentru comunitatea noastră. Vă asigur de tot respectul și prețuirea mea”, a declarat primarul Vasile Moldovan.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut