Valea Stejarului, locul în care se odihneşte Dumnezeu

6 minute de citit
- Publicitate -

Când mergi spre capitala Maramureșului Voievodal, Sighetu Marmației, în localitatea Vadu Izei la un moment dat vezi in indicator rutier pe care scrie Valea Stejarului. Stiu, aproape nimeni nu observă, face parte din decor. Dacă nu eşti din zonă, sigur nu ai nicio intenție să părăsești drumul principal și să pierzi din prețiosul tău timp. Păcat.

La câteva aruncături de băț, lași lumea rea și dezlănțuită, agitată și egoistă, flămândă și invidioasă, grăbită și superficială, ajungând într-un ținut ireal. Smerit, speriat de liniște, de lemn și de dumnezeire. Parcă timpul stă în loc. Simți?

După ce parcurgi câteva sute de metri, nu mulți, maxim 6, ”civilizația” dispare… dai cu nasul în autenticul satului străbun. Singurul semn al modernismului e ulița satului asfaltată. Şi câteva mașini, și acelea mergând încet, să nu perturbe dumnezeiescul.

Totul pare de basm… case vechi, din lemn, șuri și gospodării autentice, neștirbite de nou și modernism. Peste tot Troițe sfinte, cele mai multe porți maramureșene pe care le-am văzut laolaltă vreodată și liniște aceea… Am căutat cu privirea oameni. La intrarea în sat, o bunică mergea agale parcă spre nicăieri. Cuminte, fără grabă. Ploua. Şi mirosul este fantastic. Gândul mă duce la  merele coapte pe șpor cu care mă îmbuna bunicuța mea. Mi-o amintesc zâmbind și așteptându-mă pe laița din fața casei.

Valea Stejarului… locul în care Dumnezeu a oprit timpul. Așteptam, oarecum firesc, să apară Pintea Haiducul de undeva… Sau oștenii lui să mă întrebe de grofii de la oraș.

Merg pe drum și dau de biserica din sat. Micuță, cocheta, sfântă. Nu opresc, vreau oarecum să văd unde ajung, dacă nu cumva drumul îngust și șerpuit mă duce departe de lumea dezlănțiută. Cumva  timpul se comprimă, nu mai contează. Nici nu cred că acolo, printre stejarii seculari, a contat vreodată. Doar mormintele celor plecați la ceruri îmi aduc aminte că suntem trecători.

La capăt de asfalt, într-un geam micuț, așteptând eternitatea… o bunică. Ochi triști, împăcați cu soarta, parcă așteptând un semn din cer. Am oprit și am tăcut. Îmi era să nu sparg vraja.

Stau, aștept un semn, un gest, un salut. Nimic. Am înţeles că era o icoană vie a neamului nostru românesc, strămoșesc. Doamne, ce imagine…

Întorc mașina, încet, neturat. Nu care cumva să… deranjez. Tac în mașină, tac în suflet. O mâță roșcată își face de cap într-o ogradă și mă face să zâmbesc. Ce-i pasă ei, își petrece veacul în rai.

Dăm de niște localnici, munceau pe marginea drumului, făceau un gard să se ferească de mistreți. Opresc mașina, ne salută, zâmbesc și întreabă, oarecum firesc, dacă vrem să ne spună istoria cătunului. Așa am aflat că la început s-a numit Valea Porcului, că pentru trei luni de zile a fost Republică autonomă. Nu divulg mai mult, la final, în video, aflați și voi cum a luat naștere acest loc în care și Dumnezeu se odihnește. Stiu eu că în sfânta zi de Duminică, în ziua ceie de repaos, aici vine Domnia Sa să-și tragă sufletul.

Ajung din nou în mijlocul satului, lângă școală și biserică. În curte, lângă gard, uitată de copii, stă stingher o minge. Iarba capată culori tomnatice și câmpurile sunt pline de fân, pentru animale. Ridic privirea, mă uit oarecum spre cer și dau de o bisericuță. Mică, din lemn. Şi cruci, multe cruci, semn că locuitorii la un moment dat merg spre întâlnirea cu Tatăl din ceruri. De la școală, pe partea dreptă, nişte scări frumos rânduite duc mai aproape de cer. Pe stânga, înainte de biserică, o poartă maramureșană care, odată deschisă, te duce spre locul unde Moș Pupăză, acest tezaur viu al Maramureșului își doarme somnul de veci. Alături de soție și cei apropiați. Era vremea luminațiilor, când cei rămași aici aprind o lumânare pentru ca ei, morții noștri să zâmbească, să știe că nu i-am uitat.

Incredibil, și în locul acela, al lui Dumnezeu, al celor plecați, era liniște. O liniște cuminte și eliberatoare. Aici nu ai cum să te temi de moarte. Întelegi că viața e o pregătire pentru ce va să vină…

Valea Stejarului. Locul neîntinat de oameni răi. Unde străbunii noștri au luptat pentru țară și pământ. Pentru neam și pentru națiune. Locul unde modernismul e așa de bine ascuns printre stejari încât nu îl simti. Unde Dumnezeu își odihnește sufletul.

Maramureș Sfânt!

Dan Cristian COARDĂ

 

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut