Duminică, 5 aprilie 2026, cu prilejul sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), în Baia Mare și Satu Mare vor avea loc slujbe arhierești oficiate de ierarhii Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.
În Baia Mare, Preasfinţitul Părinte Iustin va sluji la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”, alături de credincioșii care vor marca una dintre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox ce amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim.
Tot în aceeași zi, în municipiul Satu Mare, PS Timotei Sătmăreanul va oficia slujba la Parohia Ortodoxă „Sfântul Gheorghe”, unde credincioșii sunt așteptați să participe în număr cât mai mare pentru a întâmpina sărbătoarea Floriilor în rugăciune și comuniune.
Sărbătoarea Floriilor deschide Săptămâna Mare, perioada de pregătire spirituală pentru Învierea Domnului, fiind un moment de profundă semnificație religioasă pentru creștinii ortodocși.















