Un pui de moroşan la una dintre cele mai prestigioase conferințe din lume la New York

3 minute de citit
- Publicitate -

La începutul lunii aprilie, mai mulţi elevi şi studenţi băimăreni au participat la una dintre cele mai prestigioase conferințe internaționale din lume, Model United Nations New York – CWMUN NY 2024, organizată de Associazione Diplomatici.

Model United Nations reprezintă denumirea oficială atribuită simulărilor academice ale conferințelor Organizației Națiunilor Unite. Această activitate își propune să aducă laolaltă tineri din diferite colțuri ale lumii, cu profiluri și aspirații diverse, în vederea dezvoltării abilităților de oratorie, public speaking și leadership prin intermediul dezbaterilor în limba engleză.

La acest program internațional participă, în fiecare an, peste 4000 de studenți din întreaga lume.

Delegații băimăreni s-au bucurat de această oportunitate oferită de Change the World Model United Nations de la New York! Aceștia au luat cuvântul și au ținut discursurile în fața Comisiei UNESCO pe tema implementării Obiectivului de Dezvoltare Durabilă nr. 4 – Educație de calitate și incluzivă!

De o experiență educațională și culturală de neuitat a avut parte şi băimăreanul Mihăiţă Morth, unul dintre cei mai tineri participanţi la conferinţa din New York. La doar 10 ani, Mihăiţa a luat cuvântul în faţa întregului auditoriu, spunând şi argumentând faptul că educaţia este motorul cheie al dezvoltării durabile şi un paşaport către libertate.

 “În concluzie, în timp ce ne concentrăm la realizarea obiectivului de dezvoltare durabilă 4, să ne amintim că educația nu este doar un scop în sine, este un drept fundamental al omului, un instrument puternic pentru justiția socială și un motor cheie al dezvoltării durabile.

 Împreună, să ne reafirmăm angajamentul de a ne asigura că fiecare individ, indiferent de rasă, gen sau statut social, are acces la educație de calitate și oportunitatea de a-și împlini potențialul. Căci, în cuvintele generale, educația este cheia unei vieți în lume, un pașaport către libertate”.

Mihăiţă Morth este elev în clasa a IV-a la Şcoala Gimnazială „George Coşbuc” din Baia Mare. Este un iubitor de natură şi pasionat de kitesurfing, mountain bike, snowboard şi schi. În timpul liber, se alătură pasionaţilor de pescuit, un sport pe care, de asemenea, îl îndrăgeşte. Dansul este o altă activitate pe care o desfăşoară cu pasiune, urmând cursurile de dansuri populare la Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania.

Pentru că astăzi, 23 aprilie, Mihăiţă împlineşte 11 ani, îi dorim multă sănătate, note bune la şcoală şi vânt din pupa! La mulţi ani cu sănătate şi bucurii!

MaramuresOnline.ro

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut