O delegație ANPDCA, condusă de președintele Rareș-Petru Achiriloaie, a efectuat săptămâna trecută o vizită de lucru la Oslo, Norvegia, și a avut întâlniri atât cu autoritățile norvegiene, cât și cu societatea civilă. În cadrul delegației a participat din partea Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, prof. Hochia Ioana Otilia, inspector școlar pentru învățământul primar.
”Scopul vizitei a fost de a identifica politici publice inovative pentru copii, având în centru interesul superior al copilului, aceasta fiind și principala temă a discuțiilor delegației ANPDCA cu oficialii de la Oslo. Reprezentanții Bufdir au prezentat sistemul național și principalele politici în ceea ce privește drepturile copilului. În acest sens, au fost identificate priorități comune, precum: politica de prevenție, digitalizarea sistemului și profesionalizarea resursei umane care lucrează cu copiii.
Întrevederea a avut loc în contextul unei vizite de studiu organizate de Salvați Copiii România pentru reprezentanți din mai multe instituții românești, în cadrul unui proiect finanțat prin granturi norvegiene. Delegația a vizitat sediul Salvați Copiii Norvegia, precum și mai multe centre pentru integrare lingvistică și culturală, dezvoltate pentru copii migranți și refugiați, o experineță utilă, având în vedere că România a devenit, la rândul său, un stat care găzduiește un număr semnificativ de persoane care au fugit din calea războiului”, arată ISJ Maramureș.