16 muzee din zona rurală a județelor Maramureș și Satu Mare vor fi promovate, începând din 1 august, prin tururi virtuale 3D interactive, realizate cu echipament de înaltă performanță, pe platforma www.muzeedelasat.ro.
Platforma Muzee de la sat a apărut la inițiativa unor tineri din Botoșani și Iași, al căror proiecte au câștigat, prin concurs, co-finanțare din partea Administrației Fondului Cultural Național (AFCN).
www.muzeedelasat.ro, disponibil în limbile română și engleză, a fost creat printr-o co-finanțare a Administrației Fondului Cultural Național (AFCN). Pe lângă cele 16 muzee din regiunea Maramureș – Satu Mare, sunt disponibile spre vizitare și alte 63 de muzee de la sat din zonele Moldova, Muntenia și Dobrogea. În viitor, vor fi adăugate și alte obiective culturale din mediul rural.
„Vrem să venim în sprijinul mai ales al tinerilor și să le arătăm bogăția patrimoniului material, folosind instrumente de promovare prietenoase și cât mai atractive. Suntem convinși că utilizatorul online va fi curios și va dori să viziteze și fizic obiectivele culturale care îi plac. Astfel, toată lumea are de câștigat”, a spus Ionuț Teoderașcu, manager de proiect și fotograf.