Vernisajul-eveniment de lansare a expoziției va avea loc joi, 16 noiembrie 2023, ora 17.00, în „Salonul Artelor” de la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare. Cu acest prilej se va sărbători Ziua Națională a Patrimoniul Mondial UNESCO din România.
Expoziţia de artă fotografică „MOȘTENIREA VIE: Patrimoniul Mondial UNESCO din România” este o expoziţie-eveniment care îşi propune să promoveze în rândul iubitorilor de cultură din ţară şi din străinătate cele mai importante valori ale patrimoniului cultural din România.
Expoziţia va fi deschisă în perioada 16 – 29 noiembrie 2023, conform programului Bibliotecii Județene, iar intrarea este liberă.
Evenimentul cultural este realizat în colaborare cu „Comitetul de Organizare UNESCO pentru monumentele istorice din judeţul Maramureș, înscrise în Lista patrimoniului mondial, ca parte a bunului serial Biserici de lemn din Maramureș”.
Această expoziţie de artă fotografică prezintă, într-un număr de peste 70 de lucrări, unele înrămate la mari dimensiuni, cele mai inedite momente în care siturile UNESCO din România prind viață în cadrul evenimentelor educative, culturale sau religioase, organizate de comunitățile locale sau terți. Selecția de fotografii color surprinde localnici sau turiști participând cu bucurie în aceste valoroase locaţii la evenimente sau sărbători cu tradiții și obiceiuri, imortalizate în marea majoritate a siturilor patrimoniului recunoscute pe plan mondial.
Tudorel Ilie este un artist fotograf din Baia Mare, născut în 9 octombrie 1961, în Ardud, judeţul Satu Mare.
Este membru al Asociației Artiștilor Fotografi din România ( rang Art A.A.F.R.), al Asociaţiei Internaţionale de Artă Fotografică „Euro Foto Art” (A.I.E.F.A.) din 2015 și al Uniunii Creatorilor Profesionişti (U.C.P.) sucursala Baia Mare. Este preşedinte al Clubului Foto-Video din cadrul O.N.G. Asociaţia „Millennium” din Baia Mare. Artistul a fost prezent în 170 expoziţii de artă fotografică, din care 78 de expoziţii personale şi 92 expoziţii de grup în muzee şi centre culturale din România, Belgia, China, Japonia, Polonia, Slovacia, Ungaria şi Ucraina.