La câteva luni după ce a preluat conducerea interimară a YMCA România, Tudor Rusu coordonează una dintre cele mai importante vizite internaționale ale organizației din acest an. La începutul lunii iunie, YMCA România a primit o delegație a Chinese YMCA of Hong Kong, într-un program de schimb de experiență dedicat muncii de tineret, implicării comunitare și incluziunii sociale.
Vizita oferă reprezentanților din Hong Kong ocazia de a cunoaște proiectele și inițiativele dezvoltate de YMCA România, precum și de a interacționa cu tineri, voluntari, membri ai echipei și parteneri locali. Programul este axat pe schimbul de bune practici și pe identificarea unor modalități de cooperare în domeniul dezvoltării comunitare și al participării tinerilor.
În perioada petrecută în România, delegația va participa la întâlniri, vizite de lucru și activități dedicate dialogului intercultural și implicării tinerilor în viața comunității
Evenimentul are loc într-un moment important pentru organizație. La începutul anului, Tudor Rusu a fost desemnat să preia conducerea YMCA România, după mai bine de două decenii în care organizația a fost coordonată de Alina Pop, care și-a continuat activitatea în cadrul YMCA Europe.
Cu ocazia schimbării de leadership, reprezentanții YMCA Europe au evidențiat experiența acumulată de Tudor Rusu în cadrul mișcării și implicarea sa în proiecte internaționale. Organizația europeană l-a descris drept „un lider care cunoaște și prețuiește eforturile fiecărui voluntar, lider, beneficiar și prieten al YMCA, precum și provocările și oportunitățile din cadrul mișcării. Cu empatie în inima conducerii sale și o viziune clară pentru viitor, suntem încrezători că, sub grija sa, mișcarea din România va continua să crească și să-și extindă și mai departe raza.”
Tudor Rusu este implicat de mai mulți ani în proiecte dedicate tinerilor și acțiunilor climatice și a reprezentat YMCA în cadrul unor evenimente internaționale, inclusiv la Conferința ONU privind schimbările climatice COP28.
MaramuresOnline.ro

















